Categorie: INFORMARE

INFORMARE

Rolul instituțiilor publice din România în prevenirea violenței de gen

Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) definește violenţa sexuală şi de gen ca fiind „tipul de violenţă îndreptată împotriva unei persoane pe motive ce au de-a face cu genul sau sexul unei persoane” (UNHCR, 2003, pag. 10). Aceasta include violenţa domestică, violul, abuzul sexual şi hârțuirea sexuală, intimidarea la școală şi locul de muncă, traficul de fiinţe umane şi prostituția forțată. Atât femeile, bărbații, cât şi băieții şi fetele pot fi la fel de afectați; din punct de vedere statistic dar și al varietății formelor de violență la care sunt supuse femeile şi fetele sunt grupul cel mai afectat de violenţa sexuală sau de gen.

În anul 1993 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat „Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor”, act ce a definit noțiunea de “violenţă împotriva femeii”.

Conform Declaraţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite, “violenţă împotriva femeii” înseamnă „orice formă de violenţă bazată pe sex care determină posibile sau reale prejudicii psihice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințări, constrângeri sau limitări arbitrare ale libertății, indiferent dacă acestea au loc în public sau în privat”.

Declarația scoate în evidență grupurile de femei care au o vulnerabilitate mai mare la violență respectiv femeile aparținând unei minorități, femei refugiate sau migrante, femei care trăiesc în mediul rural sau comunități retrase, femei sărace, femei instituționalizate sau în detenție, femei cu dizabilități, femei în vârstă sau femei în situațiile de conflict armat.


Conform Convenției de la Istanbul, statele sunt chemate, să întreprindă acțiuni pentru a preveni violența împotriva femeilor prin eradicarea prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorității femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbați, respectiv:

Creşterea gradului de conștientizare a violenței împotriva femeilor.

Educaţia privind egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacității în evoluție a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.

Formarea profesioniştilor care se ocupă de victimele sau de autorii tuturor actelor de violenţă împotriva femeilor.

Intervenţia preventivă şi programele de tratament destinate învățării autorilor violenţei domestic să adopte un comportament non-violent în relaţiile interpersonale, în vederea prevenirii violenţei ulterioare şi a modificării modelelor comportamentale violente.

Participarea sectorului privat şi a mass media la elaborarea şi implementarea politicilor şi la stabilirea directivelor şi a standardelor de autoreglementare pentru a preveni violenţa împotriva femeilor şi a creşte respectul pentru demnitatea lor.


În România, prevenirea violenței de gen revine în principal următoarelor instituții: Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General al Poliției Române, direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, serviciilor publice de asistență socială, serviciilor de probațiune, Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății la nivel central au de asemenea atribuții directe în ceea ce privește prevenirea violenței de gen.

Inspectoratul General pentru Imigrări are obligația implementării de activități de informare care au ca scop prevenirea violenței de gen. Conform Regulamentului de ordine interioară al centrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil din 25.08.2016 publicat în Monitorul Oficial al României la 02 septembrie 2016, articolul 60, angajații centrelor informează persoanele cazate în centre cu privire la ce este violența sexuală sau de gen, precum și cu privire la consecințele producerii acestor fapte. Regulamentul mai prevede obligativitatea informării solicitanților de azil cazați în centrele regionale de proceduri și cazare (CRCPSA) interzicerea exercitării de acte de violență asupra celorlalți străini cazați, precum și asupra oricăror altor persoane.

O altă instituție este Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) care are următoarele responsabilități în domeniul prevenirii şi combaterii violenței domestice, conform „Hotărârii Nr. 797/2017 din 8 noiembrie 2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal”:

asigură măsurile necesare pentru realizarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenței domestice, precum şi pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenței domestice şi agresorilor familiali;

monitorizează măsurile necesare pentru realizarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenței domestice, precum şi pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenței domestice şi agresorilor familiali;

dezvoltă parteneriate şi colaborează cu organizații neguvernamentale şi cu alți reprezentanți ai societăţii civile în vederea acordării şi diversificării serviciilor destinate prevenirii şi combaterii violenței domestice;

fundamentează şi propune consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti înființarea, finanțarea, respectiv cofinanțarea instituţiilor publice care oferă servicii destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice;

sprijină şi dezvoltă un sistem de informare şi de consultanţă accesibil persoanelor victime ale violenţei domestice, în vederea exercitării tuturor drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare;

monitorizează cazurile de violenţă domestică din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează;

identifică situaţii de risc pentru părţile implicate în situaţii de violenţă domestică şi îndrumă părţile către servicii de specialitate/mediere;

realizează la nivel judeţean, respectiv la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti baza de date privind cazurile de violenţă domestică şi raportează trimestrial aceste date către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.


În cazul unora dintre tipurile de violență de gen rolurile în ceea ce privește identificarea, asistența și protecția sunt foarte clar definite. În alte situații însă, identificarea depinde de nivelul de pregătire și de proactivitatea instituțiilor și a profesioniștilor care înțeleg impactul violenței de gen asupra persoanelor și asupra respectării drepturilor acestora.

Potrivit legislației române identificarea victimelor migrante ale violenței din centrele regionale de cazare şi proceduri pentru solicitanți de azil revine în principal Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General al Poliției Române, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, instituțiilor din domeniul sănătății, direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, autorităților publice locale prin serviciile publice de asistență socială și asistenții medicali comunitari, școlilor, asistenților sociali din alte structuri publice și private, centrelor regionale de integrare, oricăror persoane fizice sau juridice care lucrează/interacționează cu copii sau angajații instituțiilor publice sau private, victimele majore sau minore însele.


INFORMARE

România și poziționarea față de problemele persoanelor refugiate

Solicitanţii de azil din România se confruntă cu un număr de dificultăţi, în special în afara capitalei, acolo unde problemele sunt chiar mai grave decât în Bucureşti.

Numeroşi solicitanţi de azil care vorbesc limbi rare au informat EMF că nu există interpreţi pentru ei în afara Bucureştiului. Acest lucru afectează accesul lor la asistenţă socială, juridică şi medicală.

Procedurile de azil sunt procese juridice foarte complexe care nu pot fi urmate fără asistenţa experţilor. Ajutorul juridic gratuit oferit de Barou şi de ONG-uri prin finanţarea UNHCR nu este suficient pentru a acoperi necesităţile de bază ale solicitanţilor de azil în România. Pe lângă aceasta, avocaţi specializaţi nu sunt disponibili în alte locaţii în afara Bucureştiului.

În evaluarea credibilităţii unei solicitări de azil, factorii de decizie nu iau întotdeauna în considerare ultimele evenimente din ţara de origine a solicitantului de azil, lucru care poate conduce la decizii incorecte.

Femeile solicitant de azil se simt în mod deosebit expuse pe parcursul procedurii de azil. Exista o lipsă acută de interpreţi femei pentru limbi rare, iar oficialii guvernamentali nu sunt bine pregătiţi pentru a desfăşura interviuri adaptate la gen şi nici pentru a identifica persecuţiile de gen.

Persoanele care beneficiază de protecţie în România se confruntă cu ignoranţa. Atunci când refugiaţii se adresează birourilor guvernamentale de asistenţă, se confruntă, de cele mai multe ori, cu funcţionari care lucrează foarte rar cu refugiaţi şi prin urmare nu cunosc pentru ce tip de asistenţă se califică aceştia.

Refugiaţii se confruntă cu o situaţie similară atunci când îşi caută un loc de muncă, în special în afara capitalei. Angajatorii ezită să angajeze refugiaţi deoarece nu înţeleg statutul acestora şi nici care sunt abilităţile şi calificările lor.

În ultimii ani, în dezbaterea politică din România, a susținut că imigrația ia locurile de muncă de la populației locale, scade salariile și pune presiune asupra serviciilor publice și s-a concentrat pe modul în care ajutorul alocațiile primite de solicitanții de azil sunt mai mari decât veniturile unor lucrători locali. În plus, opiniile cu privire la efectele culturale și sociale ale imigrației devin din ce în ce mai negative din cauza diferențele percepute pe care le au persoanele de alte religii aduc. În ansamblu, aceste atitudini publice în schimbare explică creșterea sentimentelor naționaliste în rândul populației.

INFORMARE

Discriminarea bazată pe gen aplicată prin lege

Discriminarea bazată pe gen este adesea aplicată prin lege, precum și prin practici sociale. Cererea unei femei de acordare a statutului de refugiat nu se poate baza doar pe faptul că este supusă unei politici sau legi naționale pe care o contestă.

Solicitantul va trebui să demonstreze că: 

  1.  politica sau legea este în mod inerent persecutorie; sau
  2. politica sau legea este folosită ca mijloc de persecuție pentru unul dintre următoarele motive motivele prevăzute de Convenție; sau
  3. politica sau legea, deși are obiective legitime, este administrate prin mijloace persecutorii; sau
  4. pedeapsa pentru nerespectarea politicii sau legii este disproporționat de severă.

Rolul femeilor în reproducerea biologică și socială a identității de grup le plasează într-o poziție de vulnerabilitate deosebită în timpul războiului, al războiului civil și al tulburărilor civile. Această vulnerabilitate și semnificația politică a genului în timpul perioadelor de război și tulburări civile trebuie recunoscute în mod specific. Femeile pot fi participante directe ca luptătoare sau pot îndeplini roluri de sprijin, cum ar fi colectarea de informații, furnizarea de hrană și îngrijirea răniților. Acest lucru le poate expune la riscul de a fi persecutate din motive legate de Convenție. Multe femei pot fi vizate de persecuție din cauza rasei, naționalității, apartenenței la un clan sau a asocierii lor. În plus, femeile pot fi vizate pentru că, în calitate de femei, au un statut simbolic special. Femeile sunt deosebit de vulnerabile la persecuția prin violență sexuală ca armă de război. După cum a remarcat Crawley, conform studiului Persecuția legată de gen de Rodger Haines:

[Femeile sunt vizate în mod special pentru violență din cauza simbolismului rolurilor de gen. Încălcarea trupurilor femeilor acționează ca un simbol al violării țării (sau, în egală măsură, a unui anumit grup politic, etnic sau național)…În timpul războiului, corpurile femeilor devin extrem de simbolice și devin teritoriul fizic al unei lupte politice mai largi în care violența sexuală, inclusiv violul, este folosită ca strategie militară pentru a umili și demoraliza un adversar; corpurile femeilor devin câmpul de luptă pentru “răzbunare”, simbolizează dominația unui grup asupra altuia . . . . Este important să recunoaștem că violența sexuală și violul pot fi o armă reală sau o strategie de război în sine, mai degrabă decât o simplă expresie sau consecință. În contextul unui conflict armat sau al unui război civil, violul femeilor are ca scop, de asemenea, obținerea controlului asupra altor bărbați și asupra grupului (național, etnic, politic) din care aceștia fac parte.

Dreptul refugiaților a fost formulat pentru a servi drept sprijin la protecția internă pe care o așteaptă de la statul al cărui cetățean este. Acesta a fost conceput pentru a intra în joc numai în situațiile în care această protecție nu este disponibilă. În cazul în care riscul de persecuție provine din acțiunile unui agent de stat sau ale unui agent nestatal care poate fi și va fi suprimat în mod eficient de către guvernul național, nu este nevoie de această protecție internațională de substituție. Prin urmare, multe țări iau în considerare dacă solicitantul poate beneficia de un loc sigur în țara de origine.                                                                                                                                Acest lucru se numește uneori protecție internă, relocalizare internă sau alternativă de zbor intern. Analiza protecției necesită o evaluare obiectivă și prospectivă a situației din partea sau părțile țării propuse ca alternative sau locații sigure. Înainte ca statutul de refugiat să poată fi refuzat pe motiv că solicitantul de statut de refugiat are la dispoziție o alternativă de protecție internă care îi permite să se relocheze, trebuie să se poată spune că acesta  poate avea cu adevărat acces la o protecție internă semnificativă. Trebuie să fie îndeplinite patru condiții minime. În primul rând, locul propus pentru protecția internă trebuie să fie accesibil în siguranță și în mod practic. În al doilea rând, locul de protecție internă propus trebuie să elimine teama bine întemeiată de persecuție, adică locul în cauză trebuie să fie unul în care solicitantul de azil nu riscă să fie persecutat dintr-un motiv prevăzut de Convenție. În al treilea rând, în locul de protecție internă propus, persoana nu trebuie să fie expusă la riscul altor forme de vătămări grave legate sau nu de Convenție, chiar dacă nu se ridică la nivelul persecuției. În al patrulea rând, o protecția internă semnificativă implică nu doar absența riscului de
vătămare, ci și asigurarea normelor de bază ale drepturilor civile, politice și socio-economice.                                                                               Prima condiție înseamnă că o femeie nu poate fi obligată să pună în pericol siguranța personală a ei sau a copiilor săi. Aceasta înseamnă, de asemenea, că, în cazul în care societatea din țara de origine cere ca femeia să călătorească însoțită de o rudă de sex masculin, dar o astfel de rudă nu este disponibilă, locul propus nu este accesibil din punct de vedere practic. În cazul în care femeia este responsabilă de îngrijirea copiilor, locul propus pentru protecția internă trebuie să fie accesibil în siguranță și în mod practic de către grup. Cea de-a doua condiție este în mare parte autoexplicativă. A treia și a patra condiție sunt cele care se aplică în mod special cererilor de refugiu depuse de femei. În multe societăți, femeile nu se bucură de drepturi egale sau de acces egal la drepturi. Se poate întâmpla ca femeile să nu aibă acces la cazare și la alte necesități fundamentale sau să nu poată face acest lucru decât dacă sunt însoțite de un soț sau de o rudă de sex masculin. În multe situații de fugă, acest lucru ar putea să nu fie posibil. În egală măsură, femeile singure, în special dacă sunt însoțite de copii, pot fi discriminate în toate aspectele vieții din cauza obiceiurilor, a religiei sau a rolurilor construite social. Aceste caracteristici pot fi exacerbate de ruperea țesutului social care însoțește adesea conflictele armate, tulburările civile sau persecuțiile.                                                                                                                                                                                                    Capacitatea femeilor de a avea acces, pentru ele însele și pentru familiile lor, la drepturile civile, politice și socio-economice de bază este de primă importanță. Ele trebuie să fie capabile să asigure familiei suficientă hrană, să întrețină gospodăria, să aibă grijă de copii și, în multe cazuri, să își întrețină soțul sau partenerul. De asemenea, trebuie amintit faptul că, în anumite circumstanțe, femeile se confruntă cu probleme deosebite, deoarece dificultățile lor pot proveni nu numai din cauza religiei, rasei, etniei sau a altor categorii minoritare, ci și din cauza sexului sau genului lor. Refuzul acordării statutului de refugiat pe baza faptului că în țara de origine există o alternativă de protecție internă nu poate avea la bază premisa implicită că o femeie trebuie să tolereze negarea drepturilor sale umane fundamentale.    

INFORMARE

Persecuția și Violența de gen

Genul este o relație socială care intră în toate celelalte relații și identități sociale și le constituie parțial. Experiențele femeilor privind persecuția și procesul de determinare a azilului vor fi, de asemenea, modelate de diferențele de rasă, clasă, sexualitate, vârstă, stare civilă, istorie sexuală și așa mai departe. Privind genul, spre deosebire de sex, permite o abordare care poate lua în considerare specificitatea, diversitatea și eterogenitatea.                                                                                                                                                                  Persecuția legată de gen se referă la experiențele femeilor care sunt persecutate pentru că sunt femei, adică din cauza identității și a statutului lor de femei. Persecuția specifică de gen se referă la formele de vătămare gravă care sunt specifice femeilor. Cu toate acestea, motivele unei astfel de persecuții și forma pe care o ia se pot suprapune.                                                                                                     Persecuția prin violența sexuală trebuie condamndată cu fermitate, deoarece aceasta nu numai că constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, precum și, atunci când aceasta este comisă în contextul unui conflic armat, dar este de asemenea, o ofensă deosebit de gravă la adresa demnității umane.  

Persecuție = vătămare gravă + lipsa de protecție din partea statului

Pentru a stabili dacă o persoană se confruntă cu un risc de persecuție este necesară identificarea prejudiciului grav cu care se
confruntă în țara de origine și o evaluare a capacității și a dorinței statului de a răspunde în mod eficient la acest risc. Aceasta poate fi exprimată prin formula: persecuție = vătămare gravă + eșecul protecției din partea statului.
                      

Femeile trăiesc adesea persecuția în mod diferit față de bărbați. În special, acestea pot fi persecutate prin violență sexuală sau alte persecuții specifice sau legate de gen. O astfel de violență trebuie interpretată în sens larg și poate fi definită ca orice act de violență legată de gen care are ca rezultat sau poate avea ca rezultat vătămarea sau suferința fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv amenințările cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă are loc în viața publică sau privată.

Violența împotriva femeilor trebuie înțeleasă astfel, dar fără a se limita la:

  • violența fizică, sexuală și psihologică care are loc în familie, inclusiv bătăile, abuzul sexual asupra copiilor de sex feminin în gospodărie, violența legată de zestre, violul conjugal, mutilarea genitală a femeilor și alte practici tradiționale dăunătoare pentru femei, violența extraconjugală și violența legată de exploatare;
  • violența fizică, sexuală și psihologică care are loc în cadrul comunității generale, inclusiv violul, abuzul sexual, hărțuirea sexuală și intimidarea la locul de muncă, în instituțiile de învățământ și în alte locuri, traficul de femei și prostituția forțată;
  • violența fizică, sexuală și psihologică săvârșită sau tolerată de către de stat, indiferent unde are loc.

Discriminarea echivalează cu persecuția

În multe societăți există, într-o măsură mai mare sau mai mică, diferențe în ceea ce privește tratamentul diferitelor grupuri. Persoanele care primesc un tratament mai puțin favorabil ca urmare a acestor diferențe nu sunt neapărat victime ale persecuției. Discriminarea în sine nu este suficientă pentru a stabili un caz de acordare a statutului de refugiat. Trebuie să se facă o distincție între încălcarea drepturilor omului și persecuție. Nu orice încălcare a drepturilor omului ale unui solicitant de azil constituie persecuție. Doar în anumite circumstanțe, discriminarea va echivala cu persecuția. Acest lucru se va întâmpla decă măsurile de discriminare duc la consecințe de natură substanțial prejudiciabilă pentru persoana în cauză.                                                                                                    Cu toate acestea, discriminarea poate afecta indivizii în grade diferite și este necsar să se recunoască și să se acorde importanța cuvenită impactului măsurilor discriminatorii asupra femeilor. Diferitele acte de discriminare, prin efectul lor cumulativ, pot nega demnitatea umană în moduri esențiale și ar trebui să fie în mod corespunzător recunoscute ca persecuție conform Convenției din 1951.                                                                                                                                                                                                                        Semnificativă pentru pretențiile legate de gen este, de asemenea, o analiză a formelor de discriminare din partea statului prin faptul că nu extinde protecția persoanelor împotriva anumitor tipuri de prejudicii. În cazul în care statul, ca o chestiune de politică sau de practică, nu acordă anumite drepturi sau protecție împotriva abuzurilor grave, atunci discriminarea în ceea ce privește extinderea protecției, care are ca rezultat vătămări grave provocate cu impunitate, ar putea constitui persecuție.

Persecuția din cauza orientării sexuale 

Cererile de azil bazate pe orientarea sexuală diferită, conțin un element de gen. Sexualitatea sau practicile sexuale ale unui solicitant pot fi relevante pentru o cerere de azil în cazul în care acesta a fost supus unor acțiuni de persecuție (inclusiv discriminatorii) din cauza sexualității sau a practicilor sale sexuale. În multe astfel de cazuri, solicitantul a refuzat să adere la rolurile definite social sau cultural sau la așteptările de comportament atribuite sexului său. Cele mai frecvente cereri implică persoanele cu orientare homosexuală, transsexuală sau travestiți, care s-au confruntat cu ostilitate publică extremă, violență, abuzuri sau discriminare gravă sau
cumulativă.  

În cazul în care homosexualitatea este ilegală într-o anumită societate, impunerea unor sancțiuni penale severe pentru comportamentul homosexual ar putea echivala cu o persecuție, la fel ca și în cazul refuzului femeilor de a purta vălul în unele societăți. Chiar și în cazul în care practicile homosexuale nu sunt incriminate, un reclamant ar putea totuși să stabilească o plângere valabilă în cazul în care statul aprobă sau tolerează practicile discriminatorii sau vătămările comise împotriva sa, sau în cazul în care statul nu este în măsură să protejeze în mod eficient reclamantul împotriva unor astfel de prejudicii. 

Eșecul Protecției Statului

În timp ce persecuția poate fi definită ca fiind o încălcare susținută sau sistemică a drepturilor fundamentale ale omului, care demonstrează o lipsă de protecție din partea statului, definiția refugiatului nu necesită ca statul însuși să fie agentul vătămării. Persecuția din partea unor agenți de persecuție “privați” sau nestatali se încadrează, de asemenea, în definiție. Incapacitatea statului de a proteja individul de persecuție constituie un eșec al protecției locale.

Există patru situații în care se poate spune că există un eșec al protecției de stat:

1. persecuția comisă de statul în cauză;

2. persecuția acceptată de statul în cauză;

3. persecuția tolerată de statul în cauză;

4. persecuție care nu este tolerată sau tolerată de statul în cauză, dar totuși prezentă deoarece statul fie refuză, fie nu este în măsură să ofere protecție adecvată.

Complicitatea statului în persecuție nu este o condiție prealabilă pentru o cerere de azil valabilă. 

INFORMARE

Consecințele violenței de gen și Strategii de prevenire

 La nivelul sănătății

La acest nivel apar consecințe letale (omucidere, suicid, mortalitate maternă, mortalitate infantilă și cauzată de SIDA) sau consecințe non letale și anume:

  •           Fizice acute – răni, șocuri, boli, infecții;
  •          Fizice cronice – dizabilități, probleme somatice, infecții cronice, dureri cronice, probleme gastrointestinale, tulburări de apetit și hrănire, somn, abuz de droguri și/sau alcool);
  •           Reproductive – avorturi spontane, sarcini nedorite, avorturi, boli cu transmisie sexuală inclusiv HIV/SIDA, tulburări de menstruație, complicații în timpul sarcinii, afecțiuni ginecologice, tulburări ale funcțiilor sexuale.

La nivel psiho-social

Multe societăți blamează victimele/supraviețuitoarele violenței sexuale și de gen. Marginalizarea și excluderea socială cauzează afecțiuni ulterioare, incluzând rușinea, sentimentul de ură, de sine și depresie. Ca rezultat al stigmatizării, cele mai multe victime/supraviețuitori ai violenței sexuale și de gen nu raportează aceste incidente. Apar două categorii de consecințe în acest plan, atât de greu sesizabile și care se remediază în timp și cu eforturi considerabile:

  •         Consecințe emoționale și psihologice – Sindrom de stres post-traumatic, depresie, anxietate, teamă, furie, rușine, insecuritate, ură de sine, boală psihică, gânduri și comportament de suicid. Sindrom de stres post-traumatic, depresie, anxietate, teamă, furie, rușine, insecuritate, ură de sine, boală psihică, gânduri și comportament de suicid.
  •         Consecințe sociale – Blamarea victimei/supraviețuitorului, pierderea rolului/funcțiilor în societate, stigmatizarea socială, respingerea socială și izolare, feminizarea sărăciei, actualizarea inegalităților de gen.

Cadrul legal/Justiție

Dacă legislația națională nu prevede protecție împotriva violenței sexuale sau de gen, sau dacă practicile în organismele legale și juridice sunt discriminatorii, acest tip de violență poate fi perpetuată prin lipsa pericolului de pedeapsă penală. Atitudinile comuniții de blamare a victimelor/supraviețuitorilor violenței sexuale și de gen se reflectă adesea la nivelul instanțelor de judecată.

Multe raportări/plângeri ale acestor incidente sunt respinse sau agresorii primesc pedepse ușoare. În unele țări, pedeapsa pentru infractorii care săvârșesc acte de violență și de gen constituie altă violare a drepturilor și libertăților victimei/supraviețuitorului și anume căsătoria forțată cu agresorul. În plan psihologic, victima este din nou agresată, prin faptul că agresorul este recunoscut ca fiind nevinovat.

Siguranță/Securitate

Victima/supraviețuitorul se simte nesigur, amenințat, temător, neprotejat în fața riscului de a fi agresat din nou. Un alt aspect ce ține de contextul securității este acela că, în lucrul cu incidentele de trafic de persoane, poliția și forțele de securitate pot intra în aceste rețele. De asemenea, dacă poliția sau forțele de securitate nu sunt receptive la suferința victimei și la nevoia de îngrijire, demnitate și respect, trauma se poate adânci din cauza amânării acordării asistenței.

Asistența Victimelor/Supraviețuitorilor

Violența sexuală și de gen este o problemă care afectează indivizi, comunități și instituții. Dată fiind complexitatea ei, acest tip de violență este abordată cel mai eficient în momentul în care mai multe sectoare, organizații și discipline conlucrează în identificarea și conceperea unor strategii care pot contracara această violare a drepturilor fundamentale ale omului. Toți actorii implicați în dezvoltarea acestor strategii trebuie să agreeze în comun asupra unui set de principii orientative și să conștientizeze că violența sexuală și de gen este o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

La nivel de asistență a refugiaților există câteva principii ce creionează conceperea și creionarea acestora:

  •           Implicarea comunității de refugiți, îndeosebi în procesul de luare a  deciziilor;
  •         Asigurarea unei participări echilibrate a bărbaților și femeilor, fetelor și băieților în planificarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea  programelor ce le sunt destinate;
  •          Asigurarea unei coordonări multisectoriale a acțiunilor tuturor actorilor implicați;
  •          Asigurarea unor evidențe scrise, înregistrări de date, planificare de activități.

La nivel individual, următorul set de principii trebuie să fie luate în considerare:

  •         Asigurarea securității victimelor/supraviețuitorilor violenței sexuale și de gen, precum și a familiilor acestora;
  •         Respectarea confidențialității asupra persoanelor afectate și a familiilor lor
  •          Dacă victima violenței sexualle și de gen este un copil, principiul interesului superior al copilului trebuie să primeze;
  •          Non-discriminare.

La nivel multisectorial

Fundamentul acestei abordări este protecția internațională care își propune ca refugiații să fie protejați adecvat și să beneficieze de exercitarea drepturilor.  Implicarea comunității este esențială în conceperea, planificarea și implementarea programelor (cu implicarea membrilor comunității în prevenția și răspunsul la violența sexuală și de gen). Există apoi principii și norme operaționale asupra cărora toți actorii implicați trebuie să convină, asigurându-se astfel o funcție de coordonare. Nu trebuie uitat că pot exista mulți actori a căror contribuție poate fi utilă și ale căror roluri trebuiesc definite. Prevenția și răspunsul la violența sexuală și de gen implică acțiuni derulate de diferiți actori relevanți, cei mai mulți reprezentând unul sau mai multe din aceste sectoare: medical, psiho-social, de securitate și juridic.

Numai prin identificarea factorilor care contribuie la și influențează tipul și amploarea violenței sexuale și de gen pot fi dezvoltate strategii de prevenire adecvate și eficiente. Activitățile de prevenire se adresează potențialilor agresori, potențialilor supraviețuitori și celor care îi pot ajuta. Prin urmare, activitățile trebuie să vizeze populația de refugiați, personalul de ajutor umanitar, cetățenii țării gazdă și autoritățile guvernamentale. Ca în cazul tuturor programelor de combatere a violenței sexuale și de gen, strategiile de prevenire sunt mai eficiente atunci când toate sectoarele, inclusiv refugiații, sunt implicate în conceperea, punerea în aplicare și evaluarea acestora.

Strategiile de prevenire eficiente vor include acțiuni care se concentrează pe cinci obiective-cheie: transformarea normelor socio-culturale, cu accent pe abilitarea femeilor și a fetelor; reconstruirea structurilor familiale și comunitare și a sistemelor de sprijin; conceperea unor servicii și facilități eficiente; colaborarea cu sistemele juridice formale și tradiționale pentru a se asigura că practicile lor sunt conforme cu standardele internaționale privind drepturile omului; și monitorizarea și documentarea incidentelor de violență sexuală și violență sexuală și de gen.

Prevenirea violenței sexuale și a violenței bazate pe gen implică identificarea și eliminarea acelor factori care fac ca anumiți membri ai comunității de refugiați să fie vulnerabili la acest tip de violență și elaborarea unei serii de strategii care să îmbunătățească protecția tuturor refugiaților. Aceste strategii vor fi cel mai eficiente atunci când vor fi concepute, puse în aplicare și monitorizate de toate sectoarele implicate în protejarea și asistarea refugiaților comunităților de refugiați și de către refugiații înșiși.

INFORMARE

Discriminarea rasială, xenofobia și intoleranța conexă

Un refugiat este o persoană care “din cauza unei temeri bine întemeiate de a fi persecutată din motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării de care are cetățenia și nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu vrea să se bucure de protecția acestei țări” (articolul 1A, Convenția din 1951 privind statutul refugiaților).

Există o legătură indisolubilă între rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranța aferentă, precum și strămutarea forțată și maltratarea refugiaților, a solicitanților de azil și a persoanelor strămutate în interiorul țării. Rasismul este atât o cauză, cât și un rezultat al strămutării forțate și un obstacol în calea soluționării acesteia.

Deplasarea forțată a devenit un fenomen global de proporții majore. Se estimează că 50 de milioane de persoane din întreaga lume au fost smulse din casele lor.

Un număr mare dintre aceste persoane sunt victime ale rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei și intoleranței aferente. Rasismul afectează persoanele strămutate forțat în fiecare etapă a ciclului de strămutare:

Rasismul în țările de origine: cauza strămutării forțate

Convenția din 1951 privind refugiații recunoaște în mod clar rolul central pe care îl joacă rasismul și discriminarea etnică în provocarea deplasărilor de refugiați. Articolul 1A din Convenția din 1951 privind statutul refugiaților declară refugiatul ca fiind “o persoană care, din cauza unei temeri bine întemeiate de persecuție din motive de “rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică”, se află în afara țării sale și nu poate sau nu dorește să se bucure de protecția țării sale”.

Un număr mare de refugiați, solicitanți de azil și persoane evacuate în interiorul țării au fost mutate cu forța din cauza rasei, etniei sau naționalității lor. “Curățarea etnică” devine un fenomen alarmant de frecvent în conflictele interne, ceea ce duce atât la exodul în masă al refugiaților în țările vecine, cât și la deplasarea internă în masă. Disputele legate de naționalitate au jucat, de asemenea, un rol în mai multe crize contemporane ale refugiaților, în care anumite grupuri etnice au fost deposedate în mod arbitrar de cetățenie înainte de a fi expulzate forțat.

Rasismul în țările gazdă: tratamentul refugiaților și al solicitanților de azil

Nu numai că refugiații și solicitanții de azil fug de situații de discriminare și violență rasială și etnică, dar se confruntă din ce în ce mai des cu o astfel de ostilitate în țările de refugiu. În ultimul deceniu, mai ales de la sfârșitul epocii Răsboilui Rece, când refugiații și-au pierdut semnificația geo-politică strategică, s-a înregistrat o tendință globală de xenofobie și de creștere a ostilității față de refugiați și solicitații de azil. Această tendință este cea mai vizibilă în statele industrializate și înstărite din Occident, unde în ultimul deceniu a existat o avalașă de politici restrictive care au vizat solicitanții de azi, refugiații și migranții. Dar chiar și țările gazdă, în mod traditional generoase, aflate în curs de dezvoltare, adesea sunt supraîncărcate de propriile probleme sociale și economice, au devenit din ce în ce mai reticente în a găzdui populații mari de refugiați.

Intoleranța și discriminarea împotriva refugiaților și a solicitanților de azil în țările gazdă se manifestă sub diverse forme, acestea incluzând:

Politicile restrictive de intrare care obstrucționează dreptul solicitanților de azil și al refugiaților de a părăsi liber propria țară și care subminează dreptul fundamental de a solicita și de a se bucura de azil în fața persecuției.
Politicile vizează deseori anumite grupuri de solicitanți de azil pe baza etniei, rasei sau naționalității acestora, în scopul de a stopa fluxurile de azil din anumite țări. Printre acestea se numără măsuri precum:

  • controlul vizelor, sancțiunile impuse transportatorilor și detașarea funcționarilor de la imigrări în calitate de “ofițeri de legătură ai companiilor aeriene” în țările producătoare comune de refugiați pentru a asista personalul companiilor aeriene în cadrul controalelor înainte de plecare;
  • aplicarea așa-numitelor politici privind așa-numitele “țări terțe sigure” și “țări de origine sigure”, care riscă fie direct, fie indirect, să returneze refugiații în țări în care viața sau libertatea lor ar fi amenințate, încălcând principiul fundamental al nereturnării, și care refuză accesul solicitanților de azil la o evaluare completă și echitabilă a cererilor lor de azil, cu drepturi depline de recurs;
  •   propunerile de a răspunde crizelor de refugiați în regiunile de origine prin mecanisme precum “adăposturile sigure” și “protecția în interiorul țării”, pe lângă admiterea selectivă a unor cote fixe de refugiați din anumite regiuni;

Restricțiile privind intrarea legală a solicitanților de azil, a refugiaților și a migranților i-au forțat pe mulți dintre aceștia să apeleze la serviciile unor sindicate corupte și periculoase de trafic de persoane care sunt capabile să evite controalele de rutină privind migrația – adesea cu repercusiuni grave pentru persoanele implicate.

Intoleranța și Discriminarea poate lua forma unor reprezentări rasiste și xenophobe, a solicitanților de azil; a refugiaților și a migranților, în mass-media ca fiind infractori alimentând astfel sentimente de ură și dispreț fiind împotriva refugiaților și a migranților pe teritoriul lor.

O altă formă este reprezentată de utilizarea retoricii xenophobe și rasiste de către politicieni și funcționari publici, precum și manipularea sentimentelor de ură și temerilor xenophobe, adesea scopul fiind obținerea unor avantaje politice.

Refugiații/Solicitanții de azil și migranții sunt adesea victimele atacurilor rasiste, de cele mai multe ori agenții de aplicare a legii neluând măsuri adecvate pentru a-i aduce pe cei ce au comis fapte condamnabile în fața justiției.

Rasismul poatea lua forma și discriminării sociale și economice,  împotriva solicitanților de azil, refugiaților și migranților, inclusiv în ceea ce privește accesul la locuințe, educație, asistență medicală, ocuparea forței de muncă, asistență socială și alte drepturi fundamentale.

 

INFORMARE

Protecția migranților împotriva violenței sexuale și de gen

Prevenția si răspunsul la violența sexuală și de gen sunt legate în mod direct de protecția drepturilor omului. Fiecare individ, fără deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, orientare politică, origine națională sau socială, proprietate, statut social, etc este îndreptățit la respect, protecție, exercițiul drepturilor si libertăților umane fundamentale. Actele de violență sexuală și de gen îngrădesc o serie de drepturi umane fundamentale

  • Dreptul la sănătate fizică și mentală;
  • Dreptul la libertate împotriva torturii sau a tratamentelor inumane sau degradante;
  • Dreptul la libertatea de mișcare, opinie, expresie si asociere;
  • Dreptul de a accede într-o căsătorie pe baza consimțămâtului liber si deplin, precum și de a beneficia de drepturi egale cu partenerul, atât în timpul căsătoriei cât și la dizolvarea ei;
  •  Dreptul la educație, securitate socială și dezvoltare personală;
  •  Dreptul la participare culturală, politică și publică, accesul egal la servicii, locuri de muncă și remunerare egală pentru muncă.

În acest sens, există câteva instrumente internaționale semnificative ce se adresează violenței sexuale și de gen:

  • Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii – Adunarea Generală a Națiunilor Unite, 1981;
  • Declarația Națiunilor Unite pentru eliminarea violenței împotriva femeii – Adunarea Generală a Națiunilor Unite, 1993;
  • Declarația si platforma de acțiune de la Beijing, 1995;
  • Statutul Curții Infracționale Internaționale de la Roma, 1998;
  • Rezoluția 1325 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, 2000;

 Cauzele violenței sexuale și de gen

Înțelegerea cauzalității producerii violenței sexuale și de gen este o sursă pentru dezvoltarea unor planuri de acțiune pentru prevenirea acestui fenomen. Cauzele violenței sexuale și de gen se regăsesc în atitudinea și practicile societății cu privire la discriminarea pe motive de gen, care plasează femeile într-o poziție de subordonare față de bărbați. Lipsa valorizării femeii din punct de vedere social și economic precum și a muncii acesteia, acceptarea rolurilor specifice genurilor perpetuează și întăresc prezumția că bărbații dețin puterea de decizie și de control asupra femeilor. Prin acte de violență sexuală și de gen, săvârșite la nivel individual sau de grup, agenții de persecuție tind să își mențină privilegiile, puterea și controlul asupra celorlalți. Identitatea și rolul de gen sunt determinate de sex, vârstă, condiție socio-economică, origine etnică, naționalitate și religie. Relațiile dintre femei și bărbați, dintre femei precum și dintre bărbați sunt marcate de diferite nivele de autoritate și de putere care mențin privilegiile și subordonarea dintre membrii unei societăți. Dezacordul sau lipsa de receptivitate față de drepturile omului, față de egalitatea de gen, democrație și mijloace non-violente de rezolvare a conflictelor contribuie la perpetuarea acestor inegalități.

O persoană poate deveni victimă sau chiar agresor în contextul existenței/apariției următoarelor tipuri de riscuri

  • Riscuri la nivel individual – lipsa de securitate, dependența, dizabilitățile fizice și mentale, lipsa alternativelor în adaptarea la schimbările socio-economice de status, abuzul de alcool, droguri, trauma psihologică și stresul conflictului, al refugiului, al deplasării interne, ignoranța, lipsa de cunoștințe asupra drepturilor individuale fundamentale statutate de organismele naționale și internaționale;
  •  Riscuri la nivelul normelor sociale și culturale – credințe și practici culturale și tradiționale discriminatorii, credințe religioase;
  • Cadru legal și practici în țara gazdă și/sau în țara de origine – lipsa de protecție a drepturilor femeii și copilului împotriva violenței sexuale și de gen, lipsa de încredere în autoritățile statului, aplicarea de legi tradiționale și practici care favorizează discriminarea, lipsa de interes pentru acest subiect, practici discriminatorii în administrarea justiției, neraportarea incidentelor de violență sexuală și de gen și lipsa de încredere în administrarea justițiară, lipsa interesului de a pune sub acuzare toate cazurile raportate de acest tip de violență, numărul mic de condamnări obținute în proporție cu numărul de raportări de violență sexuală și de gen, inaccesibilitatea poliției și a instanțelor din cauza poziționării campurilor de refugiați, absența femeilor din corpul ofițerilor de justiție, lipsa resurselor administrative și a echipamentului instanțelor locale și a forțelor de securitate, legi sau practici în administrarea justiției care sprijină diferențele de gen;
  • Război și conflicte armate – distrugerea structurilor sociale, exercitarea puterii politice și de control asupra comunităților, diferențele etice, discriminarea socio-economică;
  • Situații de refugiu, returnare și deplasare internă – colapsul structurilor familiale și sociale de suport, locații cu rată înaltă de criminalitate, campuri supraaglomerate, adposturi și gospodării comune, ansamblul de servicii, facilităi și accesul la acestea, lideri masculini predominanți în comunități, lipsa hranei, a combustibilului, a veniturilor și a posibilității de retribuire pentru munca desfurată, lipsa protecției din partea forțelor de poliție, lipsa reprezentanților ONG-urilor în taberele de refugiați, lipsa documentelor de identitate și neînregistrarea persoanelor, populații locale ostile – refugiații fiind considerați ca privilegiați din punct de vedere material. 

Victimele/Supraviețuitorii violenței sexuale și de gen se află într-un mare risc de afecțiuni severe ale sănătății și planului psiho-social. Potențialele traume psiho-emoționale care evoluează pe termen lung nu trebuie subestimate.

Înțelegerea potențialelor consecințe ale violenței sexuale și de gen vor ajuta actorii implicați să dezvolte strategii adecvate de răspuns la aceste efecte și să prevină agravările sau înrăutățirea unor stări.

INFORMARE

Combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

Violența împotriva femeilor include toate actele de violență pe criterii de gen, care cauzează sau sunt susceptibile de a cauza prejudicii sau suferințe fizice, sexuale, psihologice sau economice – respectiv violența sexuală, violul, mutilarea genitală, căsătoria forțată, avortul forțat, sterilizarea forțată, traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, urmărirea în scopul hărțuirii, hărțuirea sexuală, femicidul, discursurile de incitare la ură, infracțiunile bazate pe sex în forma online (violența cibernetică), partajarea sau manipularea neconsensuală de materiale cu caracter intim, urmărirea cibernetică și hărțuirea pe internet.                                                   

Violența domestică este o formă de violență împotriva femeilor care survine în familie. Femeile sunt reprezentate, în mod disproporționat, ca victime ale tuturor forme de violență din cauza modelelor subiacente de constrângere, putere și/sau control.                     Nu în ultimul rând, violența cibernetică este o extensie a violenței cu care se confruntă victimele în mediul offline. În ciuda răspândirii pe scară largă a violenței cibernetice, procesul de reglementare este extrem de fragmentat până în prezent, fiind identificate lacune juridice semnificative atât la nivelul UE, cât și la nivelul statelor membre.                                                                                       

Un act semnificativ pentru agenda UE pentru combaterea violenței împotriva femeilor îl constituie noua Convenție a Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (cunoscută sub denumirea de Convenția de la Istanbul), care a abordat, în mod cuprinzător, violența împotriva femeilor și violența domestică.                                      În 2016, a fost prezentată propunerea de Decizie a Consiliului privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (COM(2016)111). Un an mai târziu, Convenția a fost semnată, în numele UE, de către Comisia Europeană și Consiliul UE. Cu toate acestea, procesul de aderare nu a fost finalizat până în prezent, întrucât Consiliul UE nu a adoptat decizia finală.                                                                                          În același timp, Convenția Organizației Națiunilor Unite asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), adoptată, la 18 decembrie 1979, de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, a intrat în vigoare ca tratat internațional la 3 septembrie 1981, după ce a fost ratificată de 20 de țări. Până la a zecea aniversare a Convenției în 1989, aproape o sută de națiuni au fost de acord să respecte prevederile acesteia. Statele părți ale convenției au condamnat discriminarea față de femei sub toate formele sale și au convenit să ducă, prin toate mijloacele adecvate și fără întârziere, o politică vizând eliminarea oricărei forme de discriminare față de femei. România a ratificat Convenția la 7 ianuarie 1982.                                                                                                                         Convenția Organizației Internaționale a Muncii privind eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă (C190), din iunie 2019, are ca obiectiv oprirea violenței și hărțuirii prin adoptarea de instrumente internaționale inovatoare, constituind astfel primul standard internațional care pune capăt violenței și hărțuirii în lumea muncii. Convenția completează lacunele existente în legislație și protejează toți lucrătorii, indiferent de statutul lor contractual – stagiari, ucenici, lucrători licențiați, voluntari sau cei care caută un loc de muncă. 

La nivelul UE există mai multe instrumente juridice care prezintă relevanță pentru victimele violenței împotriva femeilor și ale violenței domestice. Acestea instituie fie norme generale aplicabile și acestei categorii de victime, fie norme specifice privind anumite forme ale unei astfel de violențe.

Printre evoluțiile recente la nivelul UE pentru combaterea acestui fenomen se numără:

·       2019 – Orientările politice pentru Comisia Europeană 2019-2024, în special cele care se referă la „O Uniune a egalității”, evidențiază necesitatea de prevenire și combaterea a violenței împotriva femeilor, de protejare a victimelor și de pedepsire a persoanelor vinovate;

·       2020 – Strategia privind egalitatea de gen 2020-20255 (COM(2020)152) cuprinde măsuri de prevenire a formelor de violență de acest tip, pentru protejarea victimelor, urmărirea penală a autorilor infracțiunilor și punerea în aplicare a unor politici cuprinzătoare și coordonate în domeniu.

·       2020 – Strategia UE privind drepturile victimelor 2020-2025 (COM(2020)258) invită Comisia Europeană, statele membre ale UE, societatea civilă, toate părțile interesate, să se implice în acest sens și să acorde o atenție deosebită nevoilor specifice ale victimelor violenței bazate pe gen.

·       2020 – Propunerea de directivă privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană (COM(2020)682) își propune să se asigure că lucrătorii din UE sunt protejați prin salarii minime adecvate, care să le permită să ducă un trai decent ori unde ar lucra, stabilind un cadru pentru a îmbunătăți gradul de adecvare al salariilor minime și pentru a spori accesul lucrătorilor la protecția salariului minim.

·       2020 – Strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025 (COM(2020)698) abordează inegalitățile și provocările care afectează aceste persoane, în vederea creării unei Uniuni a egalității. Aceasta acordă o atenție deosebită diversității nevoilor persoanelor LGBTIQ și categoriilor celor mai vulnerabile, inclusiv persoanelor supuse discriminării inter-secționale și a persoanelor transgender, non-binare și intersexuale, care se numără printre grupurile cel mai puțin acceptate de societate și care se confruntă, în general, cu un nivel mai ridicat de discriminare și violență decât alte categorii din cadrul comunităților LGBTIQ. Strategia susține că discriminarea este adesea multidimensională și că doar o abordare inter-secțională poate conduce la schimbări durabile și respectate în societate.

·       2020 – Actul legislativ privind serviciile digitale (COM(2020)825) care contribuie la protejarea utilizatorilor online.

·       2021 – Planul de acțiune pentru egalitatea de gen (GAP) III (JOIN(2020)17) reprezintă o agendă ambițioasă pentru egalitatea de gen și emanciparea femeilor în acțiunile externe ale UE; combaterea violenței pe criterii de gen devine una dintre prioritățile acțiunii externe a UE.

·       2021 – Propunerea de directivă privind consolidarea aplicării principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare între bărbați și femei prin transparență salarială și mecanisme de asigurare a respectării legii (COM(2021)93) urmărește să se remedieze respectarea dreptului fundamental la egalitatea de remunerare precum și respectarea acestui drept în întreaga UE, prin stabilirea unor standarde de transparență salarială care să le permită lucrătorilor să își revendice dreptul la egalitatea de remunerare.

·       2021 – Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap 2021-2030 (COM(2021)101) își propune să îmbunătățească viața persoanelor cu handicap în următorul deceniu, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, cu un angajament ferm din partea statelor membre și a autorităților regionale și locale de a realiza acțiunile propuse de Comisia Europeană.

·       2021 – Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale (COM(2021)102) reiterează angajamentul de a combate violența pe criterii de gen, reducerea sa în ceea ce privește ocuparea forței de muncă cel puțin la jumătate comparativ cu nivelul înregistrat în 2019.

·       2021 – Strategia cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului (COM(2021)142) reafirmă drepturile și rolul acestora în societate, în special în legătură cu natura, schimbările climatice, discriminarea și nedreptatea.

·       2021 – O Europă mai favorabilă incluziunii și mai protectoare (COM(2021)777) urmărește includerea discursului de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură în lista infracțiunilor incriminate de UE.

·       2022 – Raportul anual al Comisiei Europene privind egalitatea de gen în UE (SWD(2022)54) menționează că femeile au fost afectate în mod disproporționat de pandemie. În 2020, rata de participare a femeilor pe piața muncii a scăzut cu 0,5 % față de 2019, după un deceniu în care a înregistrat o creștere constantă.

INFORMARE

Violența în bază de gen și ciclul de viață

 Violența împotriva fetelor și femeilor are loc în diferite etape din ciclul lor de viață. Multe femei se confruntă cu mai multe episoade de violență, care pot începe din copilărie până la maturitate și vârsta înaintată.

Abordarea bazată pe ciclul de viață privind violența în bază de gen ajută la înțelegerea impactului cumulat al violenței cu care se confruntă fetele și femeile, în special în ceea ce privește consecințele acesteia asupra sănătății fizice și mintale. Aceste aspecte, de asemenea, sunt importante în documentarea cazurilor, dar și în analiza fenomenului.

Din experiența mai multor țări, violența și ciclul de viață feminin pot fi abordate, studiate și monitorizate multidirecțional, unde se pot identifica mai multe forme de violență atât printre persoanele rezidente, cât și printre refugiați sau solicitanții de azil.

Astfel, la persoane din diferite culturi și în funcție de vârstă, se pot identifica și documenta diferite forme de violență, enumerate în studiul intitulat “Documentarea Violenței în bază de gen”:

 

Perioadele vieții

Formele de violență

Prenatală

Selectarea
prenatală a genului; abuz fizic al mamei în perioada de sarcină; sarcină
impusă/forțată.

Infantilă

Infanticid;
abuz fizic, emoțional și sexual; mediu de trai în condiții de violență în
familie; neglijare, inclusiv acces diferențiat la hrană și asistență
medicală.

Copilărie

Mediu
de trai în condiții de violență în familie; abuz fizic, emoțional și sexual;
prostituție infantilă; căsătorie timpurie/forțată; mutilare genitală;
neglijare, inclusiv acces diferențiat la hrană, asistență medicală și
educație

Adolescență

Prostituție
și pornografie, inclusiv trafic de persoane; hărțuire sexuală (la școală, în
stradă sau în alte locuri); căsătorie timpurie/forțată; crime în numele
onoarei; violență din partea partenerului intim; viol și hărțuire sexuală din
partea unor bărbați cunoscuți (inclusiv rude) sau necunoscuți; mutilare
genitală.

Maturitate

Hărțuire
sexuală la locul de muncă sau în locuri publice; violență din partea
partenerului intim; viol și atac sexual; sarcină impusă/forțată; abuz și
constrângeri economice; exploatare sexuală și trafic de ființe umane;
urmărire/ persecutare; crime în numele onoarei; femicid.

Femeile în etate
(de vârstă înaintată)

Abuz
fizic; violență din partea partenerului intim; viol; abuz al văduvelor;
hărțuire sexuală în spațiul public; abuz instituțional.

Cauzele și rădăcinile violenței în bază de gen pot fi individuale sau societale.

Cauzele individuale pot fi cauze de fond sau cauze imediate:

Cauzele de fond sunt reprezentate de:

·       abuz de alcool și de alte substanțe;

·       tulburări psihice (inclusiv posttraumatice);

·       dorința (exagerată) de control;

·       tulburări de personalitate;

·       comportament agresiv (nu numai în familie, dar și în societate).

 

Un factor important este abuzul și traumele din copilărie. Riscul de aplicare a violenței și de abuz al unui tânăr care, la rândul său, a fost abuzat este ridicat. Abuzul devine un model al binelui sau o soluție pentru problemele sale psihologice, lipsuri sau relații eșuate.

Comportamentul abuziv devine o obișnuință pentru agresori, deoarece: aduce soluții pentru prezent; are la bază controlul asupra celorlalți, ceea ce este un lucru dorit de către agresori; este admis, nepedepsit sau chiar susținut și deci îi învață că pot multiplica comportamentul abuziv, spre beneficiul lor.

Cauzele imediate sunt reprezentate de:

·       stres acut sau cronic (nivelul de stres poate crește și ca urmare a schimbărilor majore de structură, apărute ca rezultat al parcurgerii ciclului vieţii familiei);

·       accese de furie (în special în cazurile persoanelor cu un autocontrol scăzut);

·       depresie (care poate fi cauzată de diferiți factori sau de traume anterioare, inclusiv în cazul tulburărilor de stres posttraumatic);

·       disperare (deseori legată de schimbări majore în viața persoanei sau în societate);

·       accese de gelozie;

·       lipsuri materiale, probleme economice, șomaj.

 

Cauzele societale prin care se perpetuează comportamentul antisocial al agresorilor, pot fi legate de mai mulți factori și pot include:

·       discriminarea femeilor (în familie, la locul de muncă, în politică etc.);

·       stereotipuri societale, bazate pe sexualizarea socială, care favorizează bărbatul;

·       promovarea modelului masculin de succes în societate;

·       cadrul legal imperfect, care nu facilitează accesul victimelor la justiție;

·     în multe cazuri, violența domestică nu se consideră o faptă cu potențial infracțional, dar adesea este considerată drept o „dispută în familie”, în care nimeni nu trebuie să se implice;

·       lipsa sau insuficiența serviciilor de reabilitare și de sprijin al victimelor;

·       lipsa sau insuficiența cunoștințelor și abilităților diferitor specialiști în domeniul traumei și al documentării consecințelor violenței;

·      instanțele nu au un răspuns ferm pentru agresori, iar procesele de judecată pot dura în timp, astfel încât agresorilor rareori li se impun sancțiuni economice severe ori privarea de libertate;

·       comunitatea tolerează agresorii, căutând adesea explicații/justificări pentru ei, cu învinovățirea femeii (victimei);

·       toleranţa faţă de violenţă, graţie normelor care legitimează utilizarea forţei fizice ca mijloc de educaţie;

·       comunitatea poate considera că abuzul este o parte a relației („când e bine, când e rău”/„rău cu rău, dar e mai rău fără de rău”);

·   implicarea negativă/abuzivă în relația de familie a altor membri ai comunității, a rudelor (cumnați, socri), care induc tensiune și generează conflicte, prin acțiuni distructive din motive de gelozie, invidie, răzbunare etc.;

·      insistența comunității (consilieri, biserică, rude etc.) ca să ofere o a doua șansă spre a se reface relația sau spre a menține familia, „în interesul copiilor”;

·      inechitatea socială și dependența financiară a femeilor, care nu pot munci din cauza nevoii de îngrijire a copiilor. Această situație este agravată și din cauza insuficienţei/lipsei sau a calităţii slabe a serviciilor de îngrijire a copiilor (cum ar fi: creşe, grădinițe, centre de zi pentru copii cu dizabilități etc.);

·       lipsa unei culturi a comunicării asertive în societate și incapacitatea de gestionare a conflictelor;

·      lipsa serviciilor de consiliere familială la nivel de centre raionale, sate (lipsă de psihologi sau pregătirea insuficientă a acestora pentru asemenea tip de servicii);

INFORMARE

Violența bazată pe gen în timpul conflictelor și post-conflicte

Violența bazată pe gen este o încălcare gravă a drepturilor omului. Obligațiile și angajamentele articulate în numeroase instrumente internaționale și regionale, inclusiv Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenția privind drepturile copilului, Platforma de acțiune de la Beijing, Programul de acțiune al Conferinței internaționale privind populația și dezvoltarea, rezoluțiile Consiliului de Securitate 1308, 1325, 1820, 1888 și altele, oferă o perspectivă globală mandat global care impune ONU și statelor părți să acționeze în acest sens la toate nivelurile corespunzătoare.

Există trei principii cheie care stau la baza Violenței sexuale în timpul unor conflicte și post – conflicte;

·       violența împotriva femeilor și fetelor este aproape întotdeauna mai răspândită decât violența împotriva bărbaților și băieților în situațiile de conflict;

·       bărbații și băieții sunt parte a problemei și trebuie să devină o parte mai mare a soluției;

·       violența sexuală împotriva femeilor și fetelor, precum și împotriva băieților și bărbaților, provine din multe dintre aceleași cauze de bază și, prin urmare, soluțiile trebuie să fie abordate într-un mod mai holistic.

Conflictul exacerbează inegalitățile și abuzurile de gen de putere care pot duce la violență bazată pe gen. Conflictul nu provoacă violența sexuală și alte forme de violență bazată pe gen (GBV), deși poate manifesta noi forme de GBV în acele medii. Violența sexuală capătă noi forme ca o consecință a conflictului și, de multe ori, este adesea folosită ca o tactică de război, fie la întâmplare, fie în mod opportunist sau în mod sistematic.

Atât în situații de conflict, cât și post-conflict sunt locuri în care violența sexuală tinde să fi mai răspândită și mai gravă din cauza nivelurilor mai ridicate ale violenței, a prăbușirii coeziunii sociale și a ordinii publice, și de agravarea vulnerabilităților existente. Odată cu prăbușirea ordinii sociale, impunitatea este, de asemenea, mai probabilă.

Violența sexuală și alte forme de violență bazată pe gen sunt folosite în conflicte ca instrument de demotivare a populațiilor afectate de conflicte pentru a le împiedica să riposteze, prin teroare și încercări de subjugare, sau pentru a umili și a face de rușine bărbații și femeile. Uneori violența de gen este folosită ca instrument de îndoctrinare și crearea unor legături de grup pentru combatanți. Violența de gen este utilizată ca recompensă sau formă de compensație (“prada de război”) pentru combatanții care, de obicei, nu sunt plătiți în alt mod. Violența sexuală este uneori un instrument de genocid, utilizat pentru a transforma compoziția etnică sau socială a unei societăți. Combatanții o pot folosi atât în mod strategic, ca amenințare sau avertisment pentru a controla zone de importanță economică sau politică, cât și la întâmplare, ca urmare a perpetuării unui ciclu de anxietate și frică care împiedică recuperarea (UNFPA, 2012) și afectează emoțiile și bunăstarea psihologică a celor care au îndurat astfel de violențe.

Cele mai multe dintre victimele directe ale violenței de gen sunt femeile și fete; unele sunt bărbați și băieți.

Conform studiului “Violența sexuală în conflicte și post-conflict: Implicarea bărbaților și băieților“, realizat de United Nations Population Fund, mărturiile femeilor care trăiesc pentru a povesti despre suferințele lor, inclusiv ca sclave sexuale în timpul războiului, demonstrează nivelurile de traume inimaginabile care au fost impuse femeilor și fetelor. Conform aceluiași studio, în mediile post-conflict, violența sexuală și violența fizică împotriva partenerei feminine pot fi modalități prin care un bărbat își poate afirma poziția dominantă. chiar dacă a pierdut totul.

 Abordarea problemei multidimensionale a violenței sexuale în situații de conflict și post-conflict este complexă și dificilă. Comunitatea internațională a recunoscut că o prevenire și o reacție eficace vor necesita eforturi pe termen lung, cuprinzătoare și coordonate de către mai multe părți interesate care să abordeze diferitele aspecte ale populațiilor afectate, inclusiv preocupările lor în materie de sănătate, educație, economie, drept, psihosocial și Securitate.