Categorie: INFORMARE

INFORMARE

Cadre de acțiune pentru prevenirea violenței sexuale și de gen împotriva copiilor

Programele de succes în domeniul prevenirii și răspunsului la violența sexuală și de gen sunt acelea care au fost concepute în urma consultărilor cu comunitățile de refugiați, în special cu femeile și fetele, și care sunt bazate pe colaborarea multisectorială și inter-agenții.

Unii din pașii ce trebuie urmați în dezvoltarea unui cadru de acțiune trebuie făcuți simultan, alții după ce s-au implementat strategii de prevenire și monitorizare. Acești pași sunt, după cum urmează:

  1. Identificarea și Implicarea actorilor relevanți – lideri ai comunității de refugiați, atât cât și bărbați, indivizi și grupuri influente în comunitate, reprezentanți ai comunităților locale, ai serviciilor medicale, agenții de servicii comunitare, ONG-uri naționale și internaționale, juruști în domeniu, agenții ONU. Aceștia trebuie reuniți într-o întâlnire de lucru, care să cuprindă instruire și lobby pe problematica drepturilor omului, a violenței sexuale și de gen, a protecției, precum și prezentarea tuturor serviciilor disponibile. De asemenea, trebuie stabilită agenția/instituția coordonatoare și planul de acțiune pentru strângerea informațiilor, analizarea situației și viitoarele întâlniri pentru planificcarea strategiilor de prevenire și răspuns.
  2. Înțelegerea tuturor fețelor acestui fenomen și agrearea asupra scopului acțiunilor commune ale actorilor implicați – cunoașterea terminologiei și a fenomenului permite colectarea riguroasă de informații precum și analiza comparative la nivel international, valorificând astfel date importante pentru planificarea și dezvoltarea unor programe poate nerealizabile până în present.
  3. Analiza situațională – de la care se pornește presupune definirea problemelor, a nevoilor, a resurselor, și a scopurilor și obiectivelor specific, a activităților și rezultatelor așteptate. În funcție de resursele și experiența disponibile, metodele de strângere a informațiilor pot include: interviuri individuale, vizite în teritoriu, întâlniri de coordonare, focus grupuri, observații, revizuirea și completarea informațiilor deja existente.
  4. Acordul asupra unui set de principii orientative la nivelul programelor dar și a individului.
  5. Definirea rolurilor și a responsabilităților pentru toți cei implicați
  6. Stabilirea modalităților de monitorizare și evaluare – monitorizarea continuă asigură că acțiunile de prevenire și răspuns se derulează corespunzător, în timp ce evaluările periodice pun în evidență impactul strategiilor de prevenire și răspuns. Acest plan de acțiune trebuie să includă și resursele financiare și umane pentru monitorizare și evaluare.
  7. Crearea unor mecanisme de raportare și coordonare prin stabilirea și revizuirea continua a metodelor de raportare în rândul și între diferiții actori implicați.

Interesul superior al copilului trebuie să primeze.

Copiii care sunt victime/supraviețuitori ai violenței sexuale și de gen trebuie să aibă acces imediat la îngrijire medical și support psihologic, iar dacă este cazul, și la asistență juridică. Toate acțiunile trebuie să circumscribe principiului interesului superior al copilului.

În stabilirea interesului superior al copilului, exprimarea propriilor dorințe și sentimente ale acestuia trebuie să fie luate în considerare. 

INFORMARE

Forme specifice de violență și de gen împotriva copiilor refugiați

Copiii refugiați pot fi victime a numeroase forme de violență și de gen, dar, cu precădere, sunt expuși următoarelor forme specifice:

Practici tradiționale durerose/vătămătoare

Există practici tradiționale pozitive care contribuie la păstrarea identității culturale a unei comunității, și acestea trebuie încurajate. Altele însă, practicate la vârsta fragede (mutilarea genitală feminină, căsătoriile premature, cele forțate, avantajarea copiilor de sex masculin, violența asociată obiceiurilor despre zestre), au efecte dăunătoare asupra sănătății și dezvoltării copilului. Practicate la vârste fragede, când copilul nu se poate opune sau apăra, aceste practici sunt vehement condamnate la nivel internațional, datorită efectelor negative considerabile asupra sănătății victimelor.

Traficarea

Copiii refugiați, în mod special cei separați sau neînsoțiți pot deveni, forțat sau prin ademenire, victime ale traficului, de obicei în scopuri de exploatare sexuală. Definit ca recrutarea, transportarea, transferarea, recoltarea, înșelarea unui copil în scopul exploatării, traficul cu copii este condamnat la nivel internațional chiar dacă victima și-a dat consimțământul  (Protocolul pentru Prevenirea, Suprimarea și Condamnarea Traficului de Ființe Umane, cu precădere a Femeilor și Copiilor – Supliment al Convenției Națiunilor Unite împotriva Infracționalității Transfrontaliere”, 2000). Cu atât mai severe sunt pericolele întâmpinate de acești copii în momentul evadării, al returnării, cu posibilitatea de a fi nou traficați sau pedepsiți, privați de libertate, marginalizați de către familie, discriminați în comunitate.

Prostituția infantilă

Prostituția infantilă reprezintă folosirea copiilor în activități remunerate cu caracter sexual. Odată angajați în astfel de activități, acești copii sunt expuși producerii altor forme de violență sexuală și de gen. Fetele sunt vulnerabile din acest punct de vedere, dată fiind virginitatea lor, percepută ca inocență și imaturitate fizică, lucru apreciat de agresori.

Violența sexuală în familie

Acest tip de violență, săvârșit de o rudă de sex masculin, este considerat o chestiune de familie, privată, în care cei din exterior nu au dreptul să se implice. Prin urmare, un copil abuzat și victimizat în continuare. Copiii pot fi victime ale acestui tip de abuz și când au asistat la astfel de violențe în familie, fiind martori ai unor violențe pe care nu le pot înțelege și care îi traumatizează. Intervenția se centrează, pe lângă copilul însuși, pe părintele care nu l-a agresat și pe înlăturarea agresorului pe perioada investigării abuzului.

Exploatarea sexuală, abuzul și violența din partea persoanelor care intră în contact cu copilul

Aceste persoane pot fi cadre didactice, însoțitori/ocrotitori, lucrători ai agențiilor umanitare, care intră în contact cu copilul în medii izolate, în afara casei. În acest sens, primul pas este identificarea acestor surse de risc și monitorizarea acestor activități precum și a personalului care intră în contact cu copiii refugiați.

Considerații speciale cu privire la prevenirea violenței sexuale și de gen împotriva copiilor refugiați

În plus față de strategiile de prevenire menționate anterior, analiza situațională centrată pe copii va trebui să identifice arii speciale de risc și resursele existente. Contribuția comunității la protejarea copiilor refugiați este o resursă ce trebuie explorată și dezvoltată în acest sens.

1.      Transformarea normelor culturale

Strategiile pentru atingerea acestui obiectiv includ: campanii de informare și educare, orientate către toți actorii implicați în asistența refugiaților, pe baza prevederilor Convenției cu privire la Drepturile Copilului; Campanii de informare adresate refugiaților, pe baza normelor culturale deja existente care valorizează; Campanii de educație sexuală și de prevenire HIV/SIDA; prevenirea practicilor tradiționale dureroase/vătămătoare.

2.     Reconstruirea suportului familial și comunitar

    Principala strategie o constituie asigurarea accesului la educație primară pentru toți copii refugiați, iar acolo unde este posibil, la educație gimnazială și profesională, cu scopul de a preveni exploatarea acestora. În acest sens, este foarte important pentru comunitatea de refugiați ca aceștia să fie implicați în activitățile cu caracter educativ, să comunice și să aibă încredere în cadrele didactice.

3.      Crearea premiselor pentru îmbunătățirea condițiilor de transparență și rigurozitate 

      Strategia constă în evaluarea nivelului de cunoștințe, a atitudinilor și comportamentului profesional al tuturor lucrătorilor care intră în contact cu copiii refugiați. De aceea, instruirea și monitorizarea personalului sunt elemente esențiale de prevenire a violenței sexuale și de gen asupra copiilor refugiați.   

4.     Crearea unor servicii și facilități eficace

Strategiile, pe această direcție, vizează următoarele acțiuni:  Înregistrarea separată a fiecărui copil, de la înregistrarea fiecărei nașteri până la asigurarea actelor de identitate; Asigurarea accesului la servicii, inclusiv construirea unor adăposturi speciale pentru gospodăriile în care copiii sunt singurii susținători ai familiei, Căutarea familiilor copiilor refugiați separați/însoțiți etc.

Interesul superior al copilului trebuie să primeze. Copiii care sunt victime/supraviețuitori ai violenței sexuale și de gen trebuie să aibă acces imediat la îngrijire medicală și suport psihologic, iar dacă este cazul, și la asistență juridică.

Toate acțiunile trebuie să se circumscrie principiului interesului superior al copilului. 

INFORMARE

Violența sexuală și de gen împotriva copiilor

Copiii refugiați se găsesc în fața unui risc crescut, diferit, de victimizare sexuală și de gen, dată fiind dependența lor față de adulți, capacitatea limitată de a se proteja și de a lua decizii, puterea lor limitată. Corelat cu nivelul de dezvoltare la care se află, aceștia nu pot înțelege pe deplin conotațiile de natură sexuală ale anumitor comportamente și nici nu își pot exprima consimțământul în cunoștință de cauză. Genul, originea etnică, factorii culturali, sociali și economici pot constitui elemente de risc suplimentar, care îi pot expune violenței sexuale și de gen.

Violența sexuală și de gen împotriva copiilor are efecte devastatoare asupra dezvoltării acestora, precum și asupra sănătății lor fizice și mintale.

Relevante pentru protecția copiilor refugiați, conform Drepturile Copilului, se regăsesc următoarele principii directoare:

  • Dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare;
  • Non-discriminare;
  • Interesul superior al copilului;
  • Participarea (dreptul la opinie în luarea unor decizii care privesc copilul, de la o anumită vârstă);

 Categorii de copii refugiați care pot deveni ușor victime ale violenței sexuale și de gen:

1. Copii separați și/sau neînsoțiți (acești copii nu sunt “orfani” decât dacă există o dovadă clară a decesului părinților).

Sunt expuși exploatării sexuale, abuzului, recrutării militare, răpirii, traficului și detenției atâta timp cât nu sunt neînsoțiți de un adult care îi protejează. Deși pot fi însoțiți de un adult/o rudă, pot înfrunta aceleași riscuri. Dacă părinții au decedat, deseori acești copii sunt singurii susținători ai familiei.

2. Copii aflați în detenție 

Abuzul sexual a fost semnalat frecvent în cazul copiilor ținuți în detenție sau privați de libertate, de cele mai multe ori deoarece sunt considerați neinfestați cu HIV sau că nu suferă de SIDA, sau pe baza unor convingeri culturale despre valoarea virginității.

3.   Copii înrolați în rândul forțelor militare

Recrutarea copiilor refugiați capătă diferite forme: în timp ce băieții sunt folosiți în confruntările armate (fie că se înrolează pentru a-și susține familia sau sunt recrutați cu forța sau răpiți), fetele sunt folosite pentru sclavie sexuală sau muncă forțată (prin aceleași mecanisme).

4.  Adolescenții

Asumarea rolurilor și responsabilităților unui adult de către un adolescent este condiționată cultural în unele cazuri și de cele mai multe ori o consecință a situației de refugiu. Adolescentele sunt cu precădere expuse violenței sexuale și de gen. Considerate prea tinere să sufere de boli cu transmitere sexuală, sunt ținte ale agresorilor.

       5. Copii cu deficiențe fizice sau mintale

“Ascunși” de către familie din cauza deficiențelor lor, acești copii sunt, practic, “invizibili”. Excluși, marginalizați și de cele mai multe ori incapabili de a evita agresorii, aceștia reprezintă o altă categorie de copii cu risc crescut de a deveni victime ale violenței sexuale și de gen.

 6. Copii care lucrează

Aceștia sunt copii separați, rămași susținători ai restului familiei, copii care lucrează pentru a întreține familia, sunt victime ale exploatării și abuzurilor de orice tip.

 7. Fete-mame

Incapabile de a-și satisface nevoile proprii și ale copiilor lor, din cauza sărăciei, acestea sunt expuse exploatării sexuale. Dacă au devenit mame în urma unor violuri devin și victime ale izolării, stigmatizării și discriminării și prin urmare accesul lor la servicii și facilități este limitat.

 8.  Băieți victime/supraviețuitori ai violenței sexuale și de gen

Acest tip de abuz este slab recunoscut, raportat și instrumentat. Date fiind unele restricții culturale, stereotipii și mituri despre homosexualitate sau sentimentul puternic de rușine, băieții sunt cu mult mai puțin predispuși să raporteze abuzurile suferite decât fetele.

 9. Copii agresori

Asemenea adulților, copiii refugiați pot face uz de puterea pe care o dețin în raport cu alți copii. Forțarea unui alt copil, mai mic, să întrețină relații sexuale este o formă de abuz sexual. De cele mai multe ori victimă la rândul său a unui abuz sexual, copilul agresor trebuie deopotrivă asistat. Este necesară și protecția delincvenților minori în timpul executării pedepselor private de libertate, deoarece pot suferi abuzuri în detenție. Asistența psiho-socială a acestora trebuie continuată pe durata post detenție, în scopul reabilitării.

Copiii care sunt victime/supraviețuitori ai violenței sexuale și de gen trebuie să aibă acces imediat la îngrijire medicală și de suport psihologic, iar, dacă este cazul, și la asistență juridică. Toate acțiunile trebuie să se circumscrie principiului interesului superior al copilului. 

INFORMARE

Norme la nivelul UE pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

Comisia Europeană a propus în 2022 norme la nivelul UE pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Directiva propusă incriminează violul definit pe baza lipsei consimțământului, mutilarea genitală a femeilor și violenței cibernetice, incluzând: partajarea neconsensuală de imagini intime; urmărirea cibernetică în scopul hărțuirii; hărțuirea cibernetică; incitarea cibernetică la violență sau la ură. Noile norme consolidează, de asemenea, accesul victimelor la justiție și încurajează statele membre să pună în aplicare un mecanism de ghișeu unic, ceea ce înseamnă că toate serviciile de sprijin și protecție ar trebuie să fie situate în același loc.Victimele ar trebui să poată solicita despăgubiri în cursul procedurilor penale. Propunerea solicită, de asemenea, luarea unor măsuri adecvate și specializate de protecție și de sprijinire, de exemplu, prin intermediul liniilor de asistență telefonică gratuite și al centrelor de primire în regim de urgență în caz de viol. Aceasta prevede, totodată, sprijin specific pentru grupurile cu nevoi specifice sau grupurile expuse la riscuri, inclusiv pentru femeile care fug din calea conflictelor armate.

 

Elementele-cheie ale noilor norme propuse

    1. Incriminarea violului, a mutilării genitale a femeilor și a violenței cibernetice 

Comisia propune ca următoarele fapte să fie incriminate ca infracțiuni în toate statele membre ale UE:  (i) violul definit pe baza lipsei consimțământului; (ii) mutilarea genitală a femeilor; (iii) urmărirea cibernetică în scopul hărțuirii; (iv) partajarea neconsensuală de imagini intime; (v) hărțuirea cibernetică și (vi) incitarea cibernetică la ură sau la violență.

Propunerea completează Actul legislativ privind serviciile digitale, făcându-l operațional prin definirea conținutului online ilegal legat de violența cibernetică. Aceasta va permite, de asemenea, desfășurarea unor proceduri judiciare rapide de eliminare rapidă a conținutului online relevant.

            2. Proceduri sigure de raportare și de evaluare a riscurilor

Propunerea abordează raportarea insuficientă a cazurilor de violență împotriva femeilor, o problemă nesoluționată încă. Aceasta introduce noi modalități de raportare a actelor de violență care iau în considerare dimensiunea de gen, sunt mai sigure, mai simple și mai accesibile – inclusiv online – și sunt adaptate copiilor.
Regimurile de confidențialitate nu vor mai fi o piedică în calea raportării riscurilor iminente de vătămare corporală gravă de către profesioniști, cum ar fi lucrătorii din domeniul sănătății sau psihiatrii. De asemenea, autoritățile ar urma să fie obligate să efectueze evaluări individuale ale riscurilor atunci când victima le contactează pentru prima dată, pentru a evalua riscul prezentat de autorul infracțiunii. Pe această bază, autoritățile ar trebui să ofere protecție imediată prin ordine de interdicție sau de protecție de urgență.

          3Sprijinirea victimelor prin intermediul liniilor de asistență telefonică și al centrelor de primire în regim de urgență în caz de viol

Pentru a răspunde nevoilor foarte specifice ale victimelor violenței sexuale, Comisia propune ca statele membre să furnizeze servicii specifice, inclusiv centre de primire în regim de urgență în caz de viol. Victimele care se confruntă cu un risc crescut de violență, inclusiv femeile care fug din calea conflictelor armate, ar trebui să primească sprijin specific din partea statelor membre. Linia națională de asistență telefonică pentru sprijinirea victimelor violenței împotriva femeilor și ale violenței domestice ar trebui să fie pusă la dispoziție 24/7, pe tot parcursul anului, și să fie gratuită. Atunci când victima este copil, sprijinul oferit de autorități ar trebui să fie adecvat vârstei, ținând seama de interesul superior al copilului. Victimele violenței cibernetice vor avea, de asemenea, dreptul la un sprijin adecvat, inclusiv la consiliere cu privire la modalitățile de solicitarea a unei asistențe juridice și de eliminare a conținutului online. În cazurile de hărțuire sexuală la locul de muncă, servicii de consiliere externă ar trebui puse la dispoziția victimelor și a angajatorilor.

                         4. Respectarea vieții private a victimelor în cadrul procedurilor judiciare 

Comisia propune ca dovezile sau întrebările referitoare la viața privată a victimelor, în special la istoricul lor sexual, să poată fi utilizate numai atunci când este strict necesar. Victimele ar urma să aibă dreptul de a solicita de la autorii infracțiunii despăgubiri integrale pentru daune, inclusiv costurile asistenței medicale, ale serviciilor de sprijin, ale pierderii de venituri, precum și ale prejudiciului fizic și psihologic. Ar trebui să poată, de asemenea, să obțină despăgubiri în cursul procedurilor penale.

Violența împotriva femeilor și violența domestică sunt răspândite pe scară largă în întreaga UE și se estimează că afectează 1 din 3 femei din UE. Una din două femei a fost victima hărțuirii sexuale. Una din 20 de femei declară că a fost violată. Violența online este, de asemenea, în creștere, vizând în special femeile din viața publică, precum cele implicate în jurnalism și politică. 1 din 2 femei tinere s-a confruntat cu violența cibernetică pe criterii de gen. Femeile se confruntă, de asemenea, cu acte de violență la locul de muncă: aproximativ o treime din femeile din UE care s-au confruntat cu hărțuirea sexuală au fost victime ale acestui tip de hărțuire la locul de muncă

INFORMARE

Rolul instituțiilor publice din România în prevenirea violenței de gen

Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) definește violenţa sexuală şi de gen ca fiind „tipul de violenţă îndreptată împotriva unei persoane pe motive ce au de-a face cu genul sau sexul unei persoane” (UNHCR, 2003, pag. 10). Aceasta include violenţa domestică, violul, abuzul sexual şi hârțuirea sexuală, intimidarea la școală şi locul de muncă, traficul de fiinţe umane şi prostituția forțată. Atât femeile, bărbații, cât şi băieții şi fetele pot fi la fel de afectați; din punct de vedere statistic dar și al varietății formelor de violență la care sunt supuse femeile şi fetele sunt grupul cel mai afectat de violenţa sexuală sau de gen.

În anul 1993 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat „Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor”, act ce a definit noțiunea de “violenţă împotriva femeii”.

Conform Declaraţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite, “violenţă împotriva femeii” înseamnă „orice formă de violenţă bazată pe sex care determină posibile sau reale prejudicii psihice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințări, constrângeri sau limitări arbitrare ale libertății, indiferent dacă acestea au loc în public sau în privat”.

Declarația scoate în evidență grupurile de femei care au o vulnerabilitate mai mare la violență respectiv femeile aparținând unei minorități, femei refugiate sau migrante, femei care trăiesc în mediul rural sau comunități retrase, femei sărace, femei instituționalizate sau în detenție, femei cu dizabilități, femei în vârstă sau femei în situațiile de conflict armat.


Conform Convenției de la Istanbul, statele sunt chemate, să întreprindă acțiuni pentru a preveni violența împotriva femeilor prin eradicarea prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorității femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbați, respectiv:

Creşterea gradului de conștientizare a violenței împotriva femeilor.

Educaţia privind egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacității în evoluție a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.

Formarea profesioniştilor care se ocupă de victimele sau de autorii tuturor actelor de violenţă împotriva femeilor.

Intervenţia preventivă şi programele de tratament destinate învățării autorilor violenţei domestic să adopte un comportament non-violent în relaţiile interpersonale, în vederea prevenirii violenţei ulterioare şi a modificării modelelor comportamentale violente.

Participarea sectorului privat şi a mass media la elaborarea şi implementarea politicilor şi la stabilirea directivelor şi a standardelor de autoreglementare pentru a preveni violenţa împotriva femeilor şi a creşte respectul pentru demnitatea lor.


În România, prevenirea violenței de gen revine în principal următoarelor instituții: Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General al Poliției Române, direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, serviciilor publice de asistență socială, serviciilor de probațiune, Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății la nivel central au de asemenea atribuții directe în ceea ce privește prevenirea violenței de gen.

Inspectoratul General pentru Imigrări are obligația implementării de activități de informare care au ca scop prevenirea violenței de gen. Conform Regulamentului de ordine interioară al centrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil din 25.08.2016 publicat în Monitorul Oficial al României la 02 septembrie 2016, articolul 60, angajații centrelor informează persoanele cazate în centre cu privire la ce este violența sexuală sau de gen, precum și cu privire la consecințele producerii acestor fapte. Regulamentul mai prevede obligativitatea informării solicitanților de azil cazați în centrele regionale de proceduri și cazare (CRCPSA) interzicerea exercitării de acte de violență asupra celorlalți străini cazați, precum și asupra oricăror altor persoane.

O altă instituție este Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) care are următoarele responsabilități în domeniul prevenirii şi combaterii violenței domestice, conform „Hotărârii Nr. 797/2017 din 8 noiembrie 2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal”:

asigură măsurile necesare pentru realizarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenței domestice, precum şi pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenței domestice şi agresorilor familiali;

monitorizează măsurile necesare pentru realizarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenței domestice, precum şi pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenței domestice şi agresorilor familiali;

dezvoltă parteneriate şi colaborează cu organizații neguvernamentale şi cu alți reprezentanți ai societăţii civile în vederea acordării şi diversificării serviciilor destinate prevenirii şi combaterii violenței domestice;

fundamentează şi propune consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti înființarea, finanțarea, respectiv cofinanțarea instituţiilor publice care oferă servicii destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice;

sprijină şi dezvoltă un sistem de informare şi de consultanţă accesibil persoanelor victime ale violenţei domestice, în vederea exercitării tuturor drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare;

monitorizează cazurile de violenţă domestică din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează;

identifică situaţii de risc pentru părţile implicate în situaţii de violenţă domestică şi îndrumă părţile către servicii de specialitate/mediere;

realizează la nivel judeţean, respectiv la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti baza de date privind cazurile de violenţă domestică şi raportează trimestrial aceste date către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.


În cazul unora dintre tipurile de violență de gen rolurile în ceea ce privește identificarea, asistența și protecția sunt foarte clar definite. În alte situații însă, identificarea depinde de nivelul de pregătire și de proactivitatea instituțiilor și a profesioniștilor care înțeleg impactul violenței de gen asupra persoanelor și asupra respectării drepturilor acestora.

Potrivit legislației române identificarea victimelor migrante ale violenței din centrele regionale de cazare şi proceduri pentru solicitanți de azil revine în principal Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General al Poliției Române, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, instituțiilor din domeniul sănătății, direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, autorităților publice locale prin serviciile publice de asistență socială și asistenții medicali comunitari, școlilor, asistenților sociali din alte structuri publice și private, centrelor regionale de integrare, oricăror persoane fizice sau juridice care lucrează/interacționează cu copii sau angajații instituțiilor publice sau private, victimele majore sau minore însele.


INFORMARE

România și poziționarea față de problemele persoanelor refugiate

Solicitanţii de azil din România se confruntă cu un număr de dificultăţi, în special în afara capitalei, acolo unde problemele sunt chiar mai grave decât în Bucureşti.

Numeroşi solicitanţi de azil care vorbesc limbi rare au informat EMF că nu există interpreţi pentru ei în afara Bucureştiului. Acest lucru afectează accesul lor la asistenţă socială, juridică şi medicală.

Procedurile de azil sunt procese juridice foarte complexe care nu pot fi urmate fără asistenţa experţilor. Ajutorul juridic gratuit oferit de Barou şi de ONG-uri prin finanţarea UNHCR nu este suficient pentru a acoperi necesităţile de bază ale solicitanţilor de azil în România. Pe lângă aceasta, avocaţi specializaţi nu sunt disponibili în alte locaţii în afara Bucureştiului.

În evaluarea credibilităţii unei solicitări de azil, factorii de decizie nu iau întotdeauna în considerare ultimele evenimente din ţara de origine a solicitantului de azil, lucru care poate conduce la decizii incorecte.

Femeile solicitant de azil se simt în mod deosebit expuse pe parcursul procedurii de azil. Exista o lipsă acută de interpreţi femei pentru limbi rare, iar oficialii guvernamentali nu sunt bine pregătiţi pentru a desfăşura interviuri adaptate la gen şi nici pentru a identifica persecuţiile de gen.

Persoanele care beneficiază de protecţie în România se confruntă cu ignoranţa. Atunci când refugiaţii se adresează birourilor guvernamentale de asistenţă, se confruntă, de cele mai multe ori, cu funcţionari care lucrează foarte rar cu refugiaţi şi prin urmare nu cunosc pentru ce tip de asistenţă se califică aceştia.

Refugiaţii se confruntă cu o situaţie similară atunci când îşi caută un loc de muncă, în special în afara capitalei. Angajatorii ezită să angajeze refugiaţi deoarece nu înţeleg statutul acestora şi nici care sunt abilităţile şi calificările lor.

În ultimii ani, în dezbaterea politică din România, a susținut că imigrația ia locurile de muncă de la populației locale, scade salariile și pune presiune asupra serviciilor publice și s-a concentrat pe modul în care ajutorul alocațiile primite de solicitanții de azil sunt mai mari decât veniturile unor lucrători locali. În plus, opiniile cu privire la efectele culturale și sociale ale imigrației devin din ce în ce mai negative din cauza diferențele percepute pe care le au persoanele de alte religii aduc. În ansamblu, aceste atitudini publice în schimbare explică creșterea sentimentelor naționaliste în rândul populației.

INFORMARE

Discriminarea bazată pe gen aplicată prin lege

Discriminarea bazată pe gen este adesea aplicată prin lege, precum și prin practici sociale. Cererea unei femei de acordare a statutului de refugiat nu se poate baza doar pe faptul că este supusă unei politici sau legi naționale pe care o contestă.

Solicitantul va trebui să demonstreze că: 

  1.  politica sau legea este în mod inerent persecutorie; sau
  2. politica sau legea este folosită ca mijloc de persecuție pentru unul dintre următoarele motive motivele prevăzute de Convenție; sau
  3. politica sau legea, deși are obiective legitime, este administrate prin mijloace persecutorii; sau
  4. pedeapsa pentru nerespectarea politicii sau legii este disproporționat de severă.

Rolul femeilor în reproducerea biologică și socială a identității de grup le plasează într-o poziție de vulnerabilitate deosebită în timpul războiului, al războiului civil și al tulburărilor civile. Această vulnerabilitate și semnificația politică a genului în timpul perioadelor de război și tulburări civile trebuie recunoscute în mod specific. Femeile pot fi participante directe ca luptătoare sau pot îndeplini roluri de sprijin, cum ar fi colectarea de informații, furnizarea de hrană și îngrijirea răniților. Acest lucru le poate expune la riscul de a fi persecutate din motive legate de Convenție. Multe femei pot fi vizate de persecuție din cauza rasei, naționalității, apartenenței la un clan sau a asocierii lor. În plus, femeile pot fi vizate pentru că, în calitate de femei, au un statut simbolic special. Femeile sunt deosebit de vulnerabile la persecuția prin violență sexuală ca armă de război. După cum a remarcat Crawley, conform studiului Persecuția legată de gen de Rodger Haines:

[Femeile sunt vizate în mod special pentru violență din cauza simbolismului rolurilor de gen. Încălcarea trupurilor femeilor acționează ca un simbol al violării țării (sau, în egală măsură, a unui anumit grup politic, etnic sau național)…În timpul războiului, corpurile femeilor devin extrem de simbolice și devin teritoriul fizic al unei lupte politice mai largi în care violența sexuală, inclusiv violul, este folosită ca strategie militară pentru a umili și demoraliza un adversar; corpurile femeilor devin câmpul de luptă pentru “răzbunare”, simbolizează dominația unui grup asupra altuia . . . . Este important să recunoaștem că violența sexuală și violul pot fi o armă reală sau o strategie de război în sine, mai degrabă decât o simplă expresie sau consecință. În contextul unui conflict armat sau al unui război civil, violul femeilor are ca scop, de asemenea, obținerea controlului asupra altor bărbați și asupra grupului (național, etnic, politic) din care aceștia fac parte.

Dreptul refugiaților a fost formulat pentru a servi drept sprijin la protecția internă pe care o așteaptă de la statul al cărui cetățean este. Acesta a fost conceput pentru a intra în joc numai în situațiile în care această protecție nu este disponibilă. În cazul în care riscul de persecuție provine din acțiunile unui agent de stat sau ale unui agent nestatal care poate fi și va fi suprimat în mod eficient de către guvernul național, nu este nevoie de această protecție internațională de substituție. Prin urmare, multe țări iau în considerare dacă solicitantul poate beneficia de un loc sigur în țara de origine.                                                                                                                                Acest lucru se numește uneori protecție internă, relocalizare internă sau alternativă de zbor intern. Analiza protecției necesită o evaluare obiectivă și prospectivă a situației din partea sau părțile țării propuse ca alternative sau locații sigure. Înainte ca statutul de refugiat să poată fi refuzat pe motiv că solicitantul de statut de refugiat are la dispoziție o alternativă de protecție internă care îi permite să se relocheze, trebuie să se poată spune că acesta  poate avea cu adevărat acces la o protecție internă semnificativă. Trebuie să fie îndeplinite patru condiții minime. În primul rând, locul propus pentru protecția internă trebuie să fie accesibil în siguranță și în mod practic. În al doilea rând, locul de protecție internă propus trebuie să elimine teama bine întemeiată de persecuție, adică locul în cauză trebuie să fie unul în care solicitantul de azil nu riscă să fie persecutat dintr-un motiv prevăzut de Convenție. În al treilea rând, în locul de protecție internă propus, persoana nu trebuie să fie expusă la riscul altor forme de vătămări grave legate sau nu de Convenție, chiar dacă nu se ridică la nivelul persecuției. În al patrulea rând, o protecția internă semnificativă implică nu doar absența riscului de
vătămare, ci și asigurarea normelor de bază ale drepturilor civile, politice și socio-economice.                                                                               Prima condiție înseamnă că o femeie nu poate fi obligată să pună în pericol siguranța personală a ei sau a copiilor săi. Aceasta înseamnă, de asemenea, că, în cazul în care societatea din țara de origine cere ca femeia să călătorească însoțită de o rudă de sex masculin, dar o astfel de rudă nu este disponibilă, locul propus nu este accesibil din punct de vedere practic. În cazul în care femeia este responsabilă de îngrijirea copiilor, locul propus pentru protecția internă trebuie să fie accesibil în siguranță și în mod practic de către grup. Cea de-a doua condiție este în mare parte autoexplicativă. A treia și a patra condiție sunt cele care se aplică în mod special cererilor de refugiu depuse de femei. În multe societăți, femeile nu se bucură de drepturi egale sau de acces egal la drepturi. Se poate întâmpla ca femeile să nu aibă acces la cazare și la alte necesități fundamentale sau să nu poată face acest lucru decât dacă sunt însoțite de un soț sau de o rudă de sex masculin. În multe situații de fugă, acest lucru ar putea să nu fie posibil. În egală măsură, femeile singure, în special dacă sunt însoțite de copii, pot fi discriminate în toate aspectele vieții din cauza obiceiurilor, a religiei sau a rolurilor construite social. Aceste caracteristici pot fi exacerbate de ruperea țesutului social care însoțește adesea conflictele armate, tulburările civile sau persecuțiile.                                                                                                                                                                                                    Capacitatea femeilor de a avea acces, pentru ele însele și pentru familiile lor, la drepturile civile, politice și socio-economice de bază este de primă importanță. Ele trebuie să fie capabile să asigure familiei suficientă hrană, să întrețină gospodăria, să aibă grijă de copii și, în multe cazuri, să își întrețină soțul sau partenerul. De asemenea, trebuie amintit faptul că, în anumite circumstanțe, femeile se confruntă cu probleme deosebite, deoarece dificultățile lor pot proveni nu numai din cauza religiei, rasei, etniei sau a altor categorii minoritare, ci și din cauza sexului sau genului lor. Refuzul acordării statutului de refugiat pe baza faptului că în țara de origine există o alternativă de protecție internă nu poate avea la bază premisa implicită că o femeie trebuie să tolereze negarea drepturilor sale umane fundamentale.    

INFORMARE

Persecuția și Violența de gen

Genul este o relație socială care intră în toate celelalte relații și identități sociale și le constituie parțial. Experiențele femeilor privind persecuția și procesul de determinare a azilului vor fi, de asemenea, modelate de diferențele de rasă, clasă, sexualitate, vârstă, stare civilă, istorie sexuală și așa mai departe. Privind genul, spre deosebire de sex, permite o abordare care poate lua în considerare specificitatea, diversitatea și eterogenitatea.                                                                                                                                                                  Persecuția legată de gen se referă la experiențele femeilor care sunt persecutate pentru că sunt femei, adică din cauza identității și a statutului lor de femei. Persecuția specifică de gen se referă la formele de vătămare gravă care sunt specifice femeilor. Cu toate acestea, motivele unei astfel de persecuții și forma pe care o ia se pot suprapune.                                                                                                     Persecuția prin violența sexuală trebuie condamndată cu fermitate, deoarece aceasta nu numai că constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, precum și, atunci când aceasta este comisă în contextul unui conflic armat, dar este de asemenea, o ofensă deosebit de gravă la adresa demnității umane.  

Persecuție = vătămare gravă + lipsa de protecție din partea statului

Pentru a stabili dacă o persoană se confruntă cu un risc de persecuție este necesară identificarea prejudiciului grav cu care se
confruntă în țara de origine și o evaluare a capacității și a dorinței statului de a răspunde în mod eficient la acest risc. Aceasta poate fi exprimată prin formula: persecuție = vătămare gravă + eșecul protecției din partea statului.
                      

Femeile trăiesc adesea persecuția în mod diferit față de bărbați. În special, acestea pot fi persecutate prin violență sexuală sau alte persecuții specifice sau legate de gen. O astfel de violență trebuie interpretată în sens larg și poate fi definită ca orice act de violență legată de gen care are ca rezultat sau poate avea ca rezultat vătămarea sau suferința fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv amenințările cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă are loc în viața publică sau privată.

Violența împotriva femeilor trebuie înțeleasă astfel, dar fără a se limita la:

  • violența fizică, sexuală și psihologică care are loc în familie, inclusiv bătăile, abuzul sexual asupra copiilor de sex feminin în gospodărie, violența legată de zestre, violul conjugal, mutilarea genitală a femeilor și alte practici tradiționale dăunătoare pentru femei, violența extraconjugală și violența legată de exploatare;
  • violența fizică, sexuală și psihologică care are loc în cadrul comunității generale, inclusiv violul, abuzul sexual, hărțuirea sexuală și intimidarea la locul de muncă, în instituțiile de învățământ și în alte locuri, traficul de femei și prostituția forțată;
  • violența fizică, sexuală și psihologică săvârșită sau tolerată de către de stat, indiferent unde are loc.

Discriminarea echivalează cu persecuția

În multe societăți există, într-o măsură mai mare sau mai mică, diferențe în ceea ce privește tratamentul diferitelor grupuri. Persoanele care primesc un tratament mai puțin favorabil ca urmare a acestor diferențe nu sunt neapărat victime ale persecuției. Discriminarea în sine nu este suficientă pentru a stabili un caz de acordare a statutului de refugiat. Trebuie să se facă o distincție între încălcarea drepturilor omului și persecuție. Nu orice încălcare a drepturilor omului ale unui solicitant de azil constituie persecuție. Doar în anumite circumstanțe, discriminarea va echivala cu persecuția. Acest lucru se va întâmpla decă măsurile de discriminare duc la consecințe de natură substanțial prejudiciabilă pentru persoana în cauză.                                                                                                    Cu toate acestea, discriminarea poate afecta indivizii în grade diferite și este necsar să se recunoască și să se acorde importanța cuvenită impactului măsurilor discriminatorii asupra femeilor. Diferitele acte de discriminare, prin efectul lor cumulativ, pot nega demnitatea umană în moduri esențiale și ar trebui să fie în mod corespunzător recunoscute ca persecuție conform Convenției din 1951.                                                                                                                                                                                                                        Semnificativă pentru pretențiile legate de gen este, de asemenea, o analiză a formelor de discriminare din partea statului prin faptul că nu extinde protecția persoanelor împotriva anumitor tipuri de prejudicii. În cazul în care statul, ca o chestiune de politică sau de practică, nu acordă anumite drepturi sau protecție împotriva abuzurilor grave, atunci discriminarea în ceea ce privește extinderea protecției, care are ca rezultat vătămări grave provocate cu impunitate, ar putea constitui persecuție.

Persecuția din cauza orientării sexuale 

Cererile de azil bazate pe orientarea sexuală diferită, conțin un element de gen. Sexualitatea sau practicile sexuale ale unui solicitant pot fi relevante pentru o cerere de azil în cazul în care acesta a fost supus unor acțiuni de persecuție (inclusiv discriminatorii) din cauza sexualității sau a practicilor sale sexuale. În multe astfel de cazuri, solicitantul a refuzat să adere la rolurile definite social sau cultural sau la așteptările de comportament atribuite sexului său. Cele mai frecvente cereri implică persoanele cu orientare homosexuală, transsexuală sau travestiți, care s-au confruntat cu ostilitate publică extremă, violență, abuzuri sau discriminare gravă sau
cumulativă.  

În cazul în care homosexualitatea este ilegală într-o anumită societate, impunerea unor sancțiuni penale severe pentru comportamentul homosexual ar putea echivala cu o persecuție, la fel ca și în cazul refuzului femeilor de a purta vălul în unele societăți. Chiar și în cazul în care practicile homosexuale nu sunt incriminate, un reclamant ar putea totuși să stabilească o plângere valabilă în cazul în care statul aprobă sau tolerează practicile discriminatorii sau vătămările comise împotriva sa, sau în cazul în care statul nu este în măsură să protejeze în mod eficient reclamantul împotriva unor astfel de prejudicii. 

Eșecul Protecției Statului

În timp ce persecuția poate fi definită ca fiind o încălcare susținută sau sistemică a drepturilor fundamentale ale omului, care demonstrează o lipsă de protecție din partea statului, definiția refugiatului nu necesită ca statul însuși să fie agentul vătămării. Persecuția din partea unor agenți de persecuție “privați” sau nestatali se încadrează, de asemenea, în definiție. Incapacitatea statului de a proteja individul de persecuție constituie un eșec al protecției locale.

Există patru situații în care se poate spune că există un eșec al protecției de stat:

1. persecuția comisă de statul în cauză;

2. persecuția acceptată de statul în cauză;

3. persecuția tolerată de statul în cauză;

4. persecuție care nu este tolerată sau tolerată de statul în cauză, dar totuși prezentă deoarece statul fie refuză, fie nu este în măsură să ofere protecție adecvată.

Complicitatea statului în persecuție nu este o condiție prealabilă pentru o cerere de azil valabilă. 

INFORMARE

Consecințele violenței de gen și Strategii de prevenire

 La nivelul sănătății

La acest nivel apar consecințe letale (omucidere, suicid, mortalitate maternă, mortalitate infantilă și cauzată de SIDA) sau consecințe non letale și anume:

  •           Fizice acute – răni, șocuri, boli, infecții;
  •          Fizice cronice – dizabilități, probleme somatice, infecții cronice, dureri cronice, probleme gastrointestinale, tulburări de apetit și hrănire, somn, abuz de droguri și/sau alcool);
  •           Reproductive – avorturi spontane, sarcini nedorite, avorturi, boli cu transmisie sexuală inclusiv HIV/SIDA, tulburări de menstruație, complicații în timpul sarcinii, afecțiuni ginecologice, tulburări ale funcțiilor sexuale.

La nivel psiho-social

Multe societăți blamează victimele/supraviețuitoarele violenței sexuale și de gen. Marginalizarea și excluderea socială cauzează afecțiuni ulterioare, incluzând rușinea, sentimentul de ură, de sine și depresie. Ca rezultat al stigmatizării, cele mai multe victime/supraviețuitori ai violenței sexuale și de gen nu raportează aceste incidente. Apar două categorii de consecințe în acest plan, atât de greu sesizabile și care se remediază în timp și cu eforturi considerabile:

  •         Consecințe emoționale și psihologice – Sindrom de stres post-traumatic, depresie, anxietate, teamă, furie, rușine, insecuritate, ură de sine, boală psihică, gânduri și comportament de suicid. Sindrom de stres post-traumatic, depresie, anxietate, teamă, furie, rușine, insecuritate, ură de sine, boală psihică, gânduri și comportament de suicid.
  •         Consecințe sociale – Blamarea victimei/supraviețuitorului, pierderea rolului/funcțiilor în societate, stigmatizarea socială, respingerea socială și izolare, feminizarea sărăciei, actualizarea inegalităților de gen.

Cadrul legal/Justiție

Dacă legislația națională nu prevede protecție împotriva violenței sexuale sau de gen, sau dacă practicile în organismele legale și juridice sunt discriminatorii, acest tip de violență poate fi perpetuată prin lipsa pericolului de pedeapsă penală. Atitudinile comuniții de blamare a victimelor/supraviețuitorilor violenței sexuale și de gen se reflectă adesea la nivelul instanțelor de judecată.

Multe raportări/plângeri ale acestor incidente sunt respinse sau agresorii primesc pedepse ușoare. În unele țări, pedeapsa pentru infractorii care săvârșesc acte de violență și de gen constituie altă violare a drepturilor și libertăților victimei/supraviețuitorului și anume căsătoria forțată cu agresorul. În plan psihologic, victima este din nou agresată, prin faptul că agresorul este recunoscut ca fiind nevinovat.

Siguranță/Securitate

Victima/supraviețuitorul se simte nesigur, amenințat, temător, neprotejat în fața riscului de a fi agresat din nou. Un alt aspect ce ține de contextul securității este acela că, în lucrul cu incidentele de trafic de persoane, poliția și forțele de securitate pot intra în aceste rețele. De asemenea, dacă poliția sau forțele de securitate nu sunt receptive la suferința victimei și la nevoia de îngrijire, demnitate și respect, trauma se poate adânci din cauza amânării acordării asistenței.

Asistența Victimelor/Supraviețuitorilor

Violența sexuală și de gen este o problemă care afectează indivizi, comunități și instituții. Dată fiind complexitatea ei, acest tip de violență este abordată cel mai eficient în momentul în care mai multe sectoare, organizații și discipline conlucrează în identificarea și conceperea unor strategii care pot contracara această violare a drepturilor fundamentale ale omului. Toți actorii implicați în dezvoltarea acestor strategii trebuie să agreeze în comun asupra unui set de principii orientative și să conștientizeze că violența sexuală și de gen este o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

La nivel de asistență a refugiaților există câteva principii ce creionează conceperea și creionarea acestora:

  •           Implicarea comunității de refugiți, îndeosebi în procesul de luare a  deciziilor;
  •         Asigurarea unei participări echilibrate a bărbaților și femeilor, fetelor și băieților în planificarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea  programelor ce le sunt destinate;
  •          Asigurarea unei coordonări multisectoriale a acțiunilor tuturor actorilor implicați;
  •          Asigurarea unor evidențe scrise, înregistrări de date, planificare de activități.

La nivel individual, următorul set de principii trebuie să fie luate în considerare:

  •         Asigurarea securității victimelor/supraviețuitorilor violenței sexuale și de gen, precum și a familiilor acestora;
  •         Respectarea confidențialității asupra persoanelor afectate și a familiilor lor
  •          Dacă victima violenței sexualle și de gen este un copil, principiul interesului superior al copilului trebuie să primeze;
  •          Non-discriminare.

La nivel multisectorial

Fundamentul acestei abordări este protecția internațională care își propune ca refugiații să fie protejați adecvat și să beneficieze de exercitarea drepturilor.  Implicarea comunității este esențială în conceperea, planificarea și implementarea programelor (cu implicarea membrilor comunității în prevenția și răspunsul la violența sexuală și de gen). Există apoi principii și norme operaționale asupra cărora toți actorii implicați trebuie să convină, asigurându-se astfel o funcție de coordonare. Nu trebuie uitat că pot exista mulți actori a căror contribuție poate fi utilă și ale căror roluri trebuiesc definite. Prevenția și răspunsul la violența sexuală și de gen implică acțiuni derulate de diferiți actori relevanți, cei mai mulți reprezentând unul sau mai multe din aceste sectoare: medical, psiho-social, de securitate și juridic.

Numai prin identificarea factorilor care contribuie la și influențează tipul și amploarea violenței sexuale și de gen pot fi dezvoltate strategii de prevenire adecvate și eficiente. Activitățile de prevenire se adresează potențialilor agresori, potențialilor supraviețuitori și celor care îi pot ajuta. Prin urmare, activitățile trebuie să vizeze populația de refugiați, personalul de ajutor umanitar, cetățenii țării gazdă și autoritățile guvernamentale. Ca în cazul tuturor programelor de combatere a violenței sexuale și de gen, strategiile de prevenire sunt mai eficiente atunci când toate sectoarele, inclusiv refugiații, sunt implicate în conceperea, punerea în aplicare și evaluarea acestora.

Strategiile de prevenire eficiente vor include acțiuni care se concentrează pe cinci obiective-cheie: transformarea normelor socio-culturale, cu accent pe abilitarea femeilor și a fetelor; reconstruirea structurilor familiale și comunitare și a sistemelor de sprijin; conceperea unor servicii și facilități eficiente; colaborarea cu sistemele juridice formale și tradiționale pentru a se asigura că practicile lor sunt conforme cu standardele internaționale privind drepturile omului; și monitorizarea și documentarea incidentelor de violență sexuală și violență sexuală și de gen.

Prevenirea violenței sexuale și a violenței bazate pe gen implică identificarea și eliminarea acelor factori care fac ca anumiți membri ai comunității de refugiați să fie vulnerabili la acest tip de violență și elaborarea unei serii de strategii care să îmbunătățească protecția tuturor refugiaților. Aceste strategii vor fi cel mai eficiente atunci când vor fi concepute, puse în aplicare și monitorizate de toate sectoarele implicate în protejarea și asistarea refugiaților comunităților de refugiați și de către refugiații înșiși.

INFORMARE

Discriminarea rasială, xenofobia și intoleranța conexă

Un refugiat este o persoană care “din cauza unei temeri bine întemeiate de a fi persecutată din motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării de care are cetățenia și nu poate sau, din cauza acestei temeri, nu vrea să se bucure de protecția acestei țări” (articolul 1A, Convenția din 1951 privind statutul refugiaților).

Există o legătură indisolubilă între rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranța aferentă, precum și strămutarea forțată și maltratarea refugiaților, a solicitanților de azil și a persoanelor strămutate în interiorul țării. Rasismul este atât o cauză, cât și un rezultat al strămutării forțate și un obstacol în calea soluționării acesteia.

Deplasarea forțată a devenit un fenomen global de proporții majore. Se estimează că 50 de milioane de persoane din întreaga lume au fost smulse din casele lor.

Un număr mare dintre aceste persoane sunt victime ale rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei și intoleranței aferente. Rasismul afectează persoanele strămutate forțat în fiecare etapă a ciclului de strămutare:

Rasismul în țările de origine: cauza strămutării forțate

Convenția din 1951 privind refugiații recunoaște în mod clar rolul central pe care îl joacă rasismul și discriminarea etnică în provocarea deplasărilor de refugiați. Articolul 1A din Convenția din 1951 privind statutul refugiaților declară refugiatul ca fiind “o persoană care, din cauza unei temeri bine întemeiate de persecuție din motive de “rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică”, se află în afara țării sale și nu poate sau nu dorește să se bucure de protecția țării sale”.

Un număr mare de refugiați, solicitanți de azil și persoane evacuate în interiorul țării au fost mutate cu forța din cauza rasei, etniei sau naționalității lor. “Curățarea etnică” devine un fenomen alarmant de frecvent în conflictele interne, ceea ce duce atât la exodul în masă al refugiaților în țările vecine, cât și la deplasarea internă în masă. Disputele legate de naționalitate au jucat, de asemenea, un rol în mai multe crize contemporane ale refugiaților, în care anumite grupuri etnice au fost deposedate în mod arbitrar de cetățenie înainte de a fi expulzate forțat.

Rasismul în țările gazdă: tratamentul refugiaților și al solicitanților de azil

Nu numai că refugiații și solicitanții de azil fug de situații de discriminare și violență rasială și etnică, dar se confruntă din ce în ce mai des cu o astfel de ostilitate în țările de refugiu. În ultimul deceniu, mai ales de la sfârșitul epocii Răsboilui Rece, când refugiații și-au pierdut semnificația geo-politică strategică, s-a înregistrat o tendință globală de xenofobie și de creștere a ostilității față de refugiați și solicitații de azil. Această tendință este cea mai vizibilă în statele industrializate și înstărite din Occident, unde în ultimul deceniu a existat o avalașă de politici restrictive care au vizat solicitanții de azi, refugiații și migranții. Dar chiar și țările gazdă, în mod traditional generoase, aflate în curs de dezvoltare, adesea sunt supraîncărcate de propriile probleme sociale și economice, au devenit din ce în ce mai reticente în a găzdui populații mari de refugiați.

Intoleranța și discriminarea împotriva refugiaților și a solicitanților de azil în țările gazdă se manifestă sub diverse forme, acestea incluzând:

Politicile restrictive de intrare care obstrucționează dreptul solicitanților de azil și al refugiaților de a părăsi liber propria țară și care subminează dreptul fundamental de a solicita și de a se bucura de azil în fața persecuției.
Politicile vizează deseori anumite grupuri de solicitanți de azil pe baza etniei, rasei sau naționalității acestora, în scopul de a stopa fluxurile de azil din anumite țări. Printre acestea se numără măsuri precum:

  • controlul vizelor, sancțiunile impuse transportatorilor și detașarea funcționarilor de la imigrări în calitate de “ofițeri de legătură ai companiilor aeriene” în țările producătoare comune de refugiați pentru a asista personalul companiilor aeriene în cadrul controalelor înainte de plecare;
  • aplicarea așa-numitelor politici privind așa-numitele “țări terțe sigure” și “țări de origine sigure”, care riscă fie direct, fie indirect, să returneze refugiații în țări în care viața sau libertatea lor ar fi amenințate, încălcând principiul fundamental al nereturnării, și care refuză accesul solicitanților de azil la o evaluare completă și echitabilă a cererilor lor de azil, cu drepturi depline de recurs;
  •   propunerile de a răspunde crizelor de refugiați în regiunile de origine prin mecanisme precum “adăposturile sigure” și “protecția în interiorul țării”, pe lângă admiterea selectivă a unor cote fixe de refugiați din anumite regiuni;

Restricțiile privind intrarea legală a solicitanților de azil, a refugiaților și a migranților i-au forțat pe mulți dintre aceștia să apeleze la serviciile unor sindicate corupte și periculoase de trafic de persoane care sunt capabile să evite controalele de rutină privind migrația – adesea cu repercusiuni grave pentru persoanele implicate.

Intoleranța și Discriminarea poate lua forma unor reprezentări rasiste și xenophobe, a solicitanților de azil; a refugiaților și a migranților, în mass-media ca fiind infractori alimentând astfel sentimente de ură și dispreț fiind împotriva refugiaților și a migranților pe teritoriul lor.

O altă formă este reprezentată de utilizarea retoricii xenophobe și rasiste de către politicieni și funcționari publici, precum și manipularea sentimentelor de ură și temerilor xenophobe, adesea scopul fiind obținerea unor avantaje politice.

Refugiații/Solicitanții de azil și migranții sunt adesea victimele atacurilor rasiste, de cele mai multe ori agenții de aplicare a legii neluând măsuri adecvate pentru a-i aduce pe cei ce au comis fapte condamnabile în fața justiției.

Rasismul poatea lua forma și discriminării sociale și economice,  împotriva solicitanților de azil, refugiaților și migranților, inclusiv în ceea ce privește accesul la locuințe, educație, asistență medicală, ocuparea forței de muncă, asistență socială și alte drepturi fundamentale.