Una dintre activitățile derulate de către Fundația ICAR în cadrul proiectului „EVA IRFAM – Există Violență Ascunsă În Rândul Femeilor Ajunse Migrante” a constat în implicarea beneficiarilor consultați în cadrul activităților în creionarea unor acțiuni de advocacy și sensibilizare pentru creșterea implicării autorităților publice în identificarea, înregistrarea și soluționarea cazurilor de violență de gen asupra migranților/refugiaților.

Activitatea a avut ca scop principal implicarea și mobilizarea migranților în transmiterea de mesaje privind violența bazată pe gen în vederea atenționării autorităților responsabile cu privire la implementarea mecanismelor de răspuns și prevenție.

În cadrul consultărilor ce au avut loc, migranții au subliniat 3 idei principale ce ar trebui să fie luate în considerare pentru prevenirea și combaterea situațiilor de violență:

• Formarea specialiștilor care activează în domeniul violenței în vederea înțelegerii specificului populației de migranți – inclusiv în ceea ce privește diferența dintre traducător și interpret;
• Prevenirea și combaterea bullying-ului din școli manifestat la adresa copiilor migranți;
• Adaptarea legislației în vigoare.

Prin urmare, ideile subliniate de migranți ar putea fi concretizate în cadrul unor acțiuni ce ar viza:

• Instruirea personalului din instituții publice responsabile în vederea înțelegerii situației din țările de origine ale migranților (ex. norme culturale, motivele migranților de a pleca etc.);
• Realizarea unor campanii de conștientizare pentru migranți cu accent pe gen (ex. drepturile omului, riscuri la care sunt supuse unele femei etc.);
• Reevaluarea și sincronizarea legislației și a politicilor publice în conformitate cu normativele europene și internaționale în vederea dezvoltării capacității de a sprijini toate categoriile de migranți.

Acțiunile de advocacy rezultate în urma consultării beneficiarilor au fost prezentate în cadrul sesiunilor de capacity building derulate în cadrul proiectului.

În cadrul proiectului „EVA IRFAM – Există Violență Ascunsă În Rândul Femeilor Ajunse Migrante”, începând cu anul 2022 a fost derulată o campanie de conștientizare privind violența de gen, principalul grup țintă fiind constituit din tineri migranți și români.

În acest sens, au fost organizate diverse ateliere de conștientizare pentru tineri cu scopul de a-i instrui pe aceștia cu privire la modalități de apărare, intervenție și raportare în situații de violență bazată pe gen.

Folosindu-se diverse metode de educație non-formală, tinerii au fost informați cu privire la formele violenței de gen, inclusiv în diverse contexte culturale, precum și cu privire la diverse metode de prevenție și combatere a acestora.

În cadrul atelierelor, s-a pus accent pe încurajarea tinerilor de a discuta despre eventualele situații de violență la care au fost supuși cu o persoană de încredere, de a raporta cazurile de violență cu care se confruntă ei sau persoane apropiate lor, transmițând-se diverse mesaje menite să descurajeze orice act de violență.

Totodată, specialiștii Fundației ICAR au încercat să combată unele stereotipuri, atitudini și comportamente existente cu privire la situațiile de violență, cum ar fi cele legate de faptul că nimeni nu îi poate ajuta în astfel de situații sau că este o rușine să vorbești despre situațiile de violență prin care au trecut sau trec.

Migrația este una dintre marile forțe motrice ale progresului și dezvoltării umane. Mișcarea oamenilor în întreaga lume a dus la multe povești care au contribuit la istoria comună a umanității. Oamenii s-au mutat pe tot globul din diverse motive: pentru a-și spori oportunitățile economice, pentru a le oferi copiilor o educație, pentru a-și întemeia o familie, pentru a porni într-o aventură și pentru a căuta protecție. Migrația, la rândul ei, a dus la proliferarea limbilor, culturilor, bucătăriilor și ideilor la scară internațională. 

Migrația globală, așa cum există astăzi, este unul dintre produsele secundare masive ale globalizării; exploatarea acestui fenomen de către infractorii în căutare de profit i-a conferit o latură mai întunecată. Activitatea infracțională a traficanților de migranți subminează capacitatea statelor de a-și proteja propria suveranitate și, prin urmare, reduce oportunitățile pe care le au migranții de a se deplasa în alte țări în mod legal și în siguranță. Costul traficului ilegal de migranți este adesea măsurabil în termeni de vieți pierdute.

Înțelegerea traficului ilegal de migranți

Pe măsură ce din ce în ce mai mulți oameni încearcă să migreze în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și familiile lor – uneori din cauza lipsei de oportunități de angajare, alteori din cauza sărăciei extreme, a dezastrelor naturale sau a persecuțiilor – se creează o cerere de servicii care să îi ajute în acest sens. Nu toate persoanele care doresc să migreze au oportunități legale de a face acest lucru. Infractorii în căutare de profit profită de acest fapt prin introducerea ilegală de migranți. Unul dintre motivele pentru care are loc contrabanda cu migranți este faptul că există frontiere; și, în general, numărul celor motivați să migreze depășește cu mult posibilitățile limitate de trecere a frontierelor. Între timp, capacitățile statelor de a controla imigrația sunt limitate, iar politicile de migrație nu reușesc adesea să își atingă obiectivele.

Frontiere și măsuri de control la frontieră

Cercetările au arătat că legile restrictive în materie de imigrație, înăsprirea politicilor de azil și consolidarea măsurilor de control la frontieră nu duc neapărat la o reducere a migrației ilegale. Ca răspuns la măsurile îmbunătățite de control la frontieră, tot mai mulți migranți ilegali recurg la serviciile oferite de contrabandiștii în căutare de profit. Acest lucru favorizează, la rândul său, “crearea de rețele” și “profesionalismul” traficanților de migranți, precum și o creștere a prețurilor pe care aceștia le percep pentru serviciile lor, în special pentru operațiuni sofisticate, cum ar fi “contrabanda cu vize”, care pot fi utilizate pentru a ocoli controalele la frontieră. În același timp, reacțiile ferme ale autorităților de aplicare a legii au contribuit la crearea unei variante a traficului de migranți, în care traficanții oferă servicii care, deși au un cost redus, au un preț ridicat în ceea ce privește pericolele pe care le reprezintă pentru sănătatea și viața persoanelor care fac obiectul traficului. Acest lucru a dus la o creștere a numărului de morți în ultimii ani. Practic, fiecare țară din lume este afectată de traficul ilegal de migranți, ca țară de origine, de tranzit sau de destinație sau chiar ca toate trei.

Introducerea ilegală de migranți poate fi considerată în contextul mai larg al migrației ilegale. În general, motivațiile persoanelor care fac obiectul introducerii ilegale nu diferă de cele ale migranților ilegali: acestea doresc să își îmbunătățească viața lor și a familiei lor sau să scape de o situație de persecuție. Relațiile pe care migranții introduși ilegal în țară le au cu persoana sau persoanele care îi introduc ilegal variază semnificativ; în unele situații, traficantul va acționa pur și simplu ca un facilitator, permițându-le migranților să ajungă la o destinație pe care ei înșiși au ales-o. În alte situații, contrabandistul controlează fiecare aspect al procesului de introducere ilegală, inclusiv destinația finală. Adesea, migranții aflați în această situație vor rămâne blocați pe drum și, prin urmare, nu vor putea ajunge la o anumită destinație sau nu se vor putea întoarce acasă. În alte situații, migrantul și traficantul negociază pe larg aspectele legate de călătorie și de destinație.

Vulnerabilitatea migranților în fața traficanților de migranți 

Mulți migranți intenționează să migreze independent de traficanții de migranți. Cu toate acestea, pe măsură ce eludarea restricțiilor privind circulația devine mai dificilă și pe măsură ce mediile din timpul călătoriei devin mai puțin familiare, migranții pot recurge la serviciile traficanților de migranți. Cu cât un migrant se simte mai mult strămutat (de exemplu, necunoașterea limbii locale este un factor cheie de alienare pe drum), cu atât mai mare va fi nevoia sa de asistență și servicii.

Concept conex: trafic de persoane 

“Traficul de persoane” înseamnă recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințarea cu forța sau folosirea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau de o poziție de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de plăți sau beneficii pentru a obține consimțământul unei persoane care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării. Exploatarea include, cel puțin, exploatarea prostituției altora sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forțate, sclavia sau practicile similare sclaviei, servitutea sau prelevarea de organe.

În termeni simpli, pentru ca o persoană să fie vinovată de trafic de persoane, trebuie să fie prezente (și dovedite) următoarele elemente: 

• Act: recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane.

• Mijloace: amenințarea sau utilizarea forței sau a altor forme de constrângere, răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau de o poziție de vulnerabilitate sau oferirea sau primirea de plăți sau beneficii. 

• Scop: exploatarea, care include exploatarea prostituției altora și alte forme de exploatare sexuală, munca forțată, sclavia sau practici similare sclaviei și prelevarea de organe. Protocolul privind traficul de persoane definește infracțiunea de trafic de persoane ca fiind formată din trei elemente constitutive, așa cum se arată în matricea de pe pagina următoare.

Care sunt principalele diferențe între traficul de persoane și traficul de migranți? 

Într-un număr semnificativ de cazuri, poate fi dificil să se facă distincția între un caz de trafic de persoane și un caz de introducere ilegală de migranți. Distincțiile dintre trafic de migranți și trafic de persoane sunt adesea foarte subtile și uneori se suprapun. Identificarea unui caz de trafic de persoane sau de introducere ilegală de migranți poate fi foarte dificilă din mai multe motive:

• Unele persoane traficate își pot începe călătoria acceptând să fie introduse ilegal într-o țară, dar, mai târziu, pot fi înșelate, constrânse sau forțate să se afle într-o situație de exploatare (de exemplu, una în care sunt obligate să muncească pe salarii extraordinar de mici pentru a plăti transportul). 

• Traficanții pot prezenta potențialelor victime o “oportunitate” care sună mai degrabă a contrabandă. Acestora li s-ar putea cere să plătească o taxă în comun cu alte persoane care sunt traficate. Cu toate acestea, intenția traficantului este, de la început, exploatarea victimei. Încasarea unei “taxe” face parte din înșelăciune și reprezintă o modalitate frauduloasă de a face ceva mai mulți bani. 

• Este posibil ca traficul de persoane să nu fie intenția planificată de la început, dar o oportunitate “prea bună pentru a o rata” de a face trafic de persoane se prezintă traficanților/traficanților la un moment dat în acest proces. 

• Infractorii pot face atât contrabandă, cât și trafic de persoane, folosind aceleași rute și metode de transport.

Tipuri de migrație

Migrația internă

• „Mișcarea persoanelor într-un stat care implică stabilirea unei noi reședințe temporare sau permanente. […] Mișcările de migrație internă pot fi temporare sau permanente și includ pe cei care au fost strămutați de la locul lor obișnuit de reședință, cum ar fi persoanele strămutate în interior. , precum și persoanele care decid să se mute într-un loc nou, cum ar fi în cazul migrației rural-urban. Termenul include, de asemenea, atât cetățenii, cât și străinii care se deplasează în interiorul unui stat, cu condiția să se îndepărteze de locul lor obișnuit.”

Migrația internațională

• “Deplasarea persoanelor de la locul de reședință obișnuită și trecerea unei frontiere internaționale către o țară al cărei cetățean nu este.” În ceea ce privește migrația internă, aceasta poate fi temporară sau permanentă și îi include pe cei care au fost strămutați de la “locul lor obișnuit de reședință”, precum și pe cei care au ales să se mute într-o nouă țară. Sunt excluse deplasările care se datorează “recreerii, vacanțelor, vizitelor la prieteni și rude, afacerilor, tratamentelor medicale sau pelerinajelor religioase”.

Motivele migrației

Migrația climatică

• „Mișcarea unei persoane sau a unor grupuri de persoane care, în principal din motive de schimbare bruscă sau progresivă a mediului ca urmare a schimbărilor climatice, sunt obligate să părăsească locul de reședință obișnuit sau aleg să facă acest lucru, fie temporar, fie definitiv, într-un stat sau peste o frontieră internațională.”

Migrația muncii

• „Mișcarea persoanelor dintr-un stat în altul sau în interiorul propriei țări de reședință, în scopul angajării pe piața muncii.” Aceasta include migranții care se deplasează în interiorul țării și peste granițele internaționale. 

Migrație neregulată

• “Mișcarea de persoane care are loc în afara legilor, reglementărilor sau acordurilor internaționale care reglementează intrarea sau ieșirea din statul de origine, de tranzit sau de destinație.” În general, este utilizat pentru a “identifica persoanele care se deplasează în afara canalelor regulate de migrație.” Este posibil ca acești migranți să nu fi avut altă opțiune decât să folosească aceste canale de migrație neregulamentară. Printre aceștia se pot număra: solicitanții de azil, victimele traficului de persoane sau copiii migranți neînsoțiți.

Migrație sau deplasare forțată

• „Mișcarea persoanelor care au fost forțate sau obligate să fugă sau să părăsească locuințele sau locurile de reședință obișnuită, în special ca urmare a sau pentru a evita efectele conflictelor armate, violenței generalizate, încălcării drepturilor omului sau a drepturilor naturale sau dezastre provocate de om”.

Deplasarea sau migrarea forțată

Migrația sau strămutarea forțată se referă la „deplasarea persoanelor care au fost forțate sau obligate să fugă sau să-și părăsească locuințele sau locurile de reședință obișnuită, în special ca urmare a sau pentru a evita efectele conflictelor armate, situații de generalizare. violență, încălcări ale drepturilor omului sau dezastre naturale sau provocate de om”. Această migrație poate fi fie în interiorul țării lor, fie între țări după ce a fost strămutată din țara lor de origine. Există unele diferențe între diferitele tipuri de persoane strămutate pe care le vom explora mai jos.

Persoană strămutată în interior

Conform Principiilor directoare ale Organizației Națiunilor Unite privind strămutarea internă, o persoană strămutată în interiorul țării (IDP) este “o persoană sau un grup de persoane care au fost forțate sau obligate să fugă sau să își părăsească locuințele sau locurile de reședință obișnuită, în special ca urmare sau pentru a evita efectele unui conflict armat, ale unor situații de violență generalizată, ale unor încălcări ale drepturilor omului sau ale unor dezastre naturale sau provocate de om, și care nu au trecut o frontieră de stat recunoscută la nivel internațional”. Există două elemente importante în definiția persoanelor strămutate intern: deplasarea este involuntară și are loc în interiorul frontierelor naționale. Prevenirea deplasărilor forțate și protecția persoanelor strămutate intern este responsabilitatea principală a autorității naționale.  

Deși sunt deseori numiți refugiați, PDIP nu se încadrează în definițiile juridice ale unui refugiat, deoarece aceștia rămân îndreptățiți la toate drepturile și garanțiile cetățenilor și ale altor rezidenți obișnuiți ai țării lor de origine și rămân sub protecția guvernului acesteia. În multe cazuri, strămutarea are loc ca urmare a guvernului. Acest lucru poate face ca persoanele strămutate să fie mai vulnerabile la alte deplasări și la alte riscuri de protecție, cum ar fi lipsa accesului la servicii de bază, separarea familiilor, violența sexuală și de gen, traficul de persoane, discriminarea și hărțuirea.

Potrivit Centrului de monitorizare a deplasărilor interne (IDMC), la sfârșitul anului 2021, existau 59,1 milioane de persoane strămutate intern; 53,2 milioane ca urmare a conflictului, a violenței sau a încălcării drepturilor omului și 5,9 milioane ca urmare a dezastrelor. Siria (6.662.000), Afghanistan (5.704.000), Republica Democrată Congo (5.540.000), Columbia (5.236.400), Yemen (4.300.000) și Etiopia (4.168.000) sunt țările cu unele dintre cele mai mari populații strămutate intern.

Solicitant de azil

Un solicitant de azil este o persoană care pretinde că este refugiat, dar a cărei cerere nu a fost încă evaluată pe deplin. Atunci când oamenii fug din propria țară și caută refugiu într-o altă țară, aceștia solicită azil sau dreptul de a fi recunoscuți ca refugiați și primesc protecție juridică și asistență materială. Un solicitant de azil trebuie să demonstreze că teama sa de persecuție în țara de origine este bine întemeiată. 

Această persoană ar fi solicitat azil pe motiv că întoarcerea în țara de origine ar duce la persecuție din cauza rasei, religiei, naționalității sau convingerilor politice. O persoană este solicitant de azil atâta timp cât cererea sa este în curs de examinare. Nu toți solicitanții de azil vor fi recunoscuți ca refugiați, dar fiecare refugiat este inițial un solicitant de azil. Potrivit UNHCR Global Trends 2021, la sfârșitul anului 2021 existau 4,6 milioane de solicitanți de azil la nivel global.

În concluzie migrația a existat dintotdeauna și va continua să existe și în viitor, dar termenul “migranți” a devenit mai încărcat politic de-a lungul anilor și rămâne un subiect de discuție controversat. O dezbatere publică coerentă este o provocare atunci când există mai multe definiții și terminologia este utilizată în mod interschimbabil. În timp ce multe persoane migrează din proprie inițiativă, multe altele migrează din necesitate, iar multe dintre ele sunt forțate să își părăsească locuința. Fiecare migrant este o persoană unică, protejată de drepturile omului. Unii migranți pot avea vulnerabilități specifice și, prin urmare, au drepturi speciale din cauza a ceea ce sunt sau a ceea ce au trăit (de exemplu, copii, persoane cu handicap, supraviețuitori ai traficului de persoane, apatrizi și refugiați). Utilizarea termenului “migranți” ca etichetă pentru toți ar trebui să meargă întotdeauna mână în mână cu recunoașterea și protejarea drepturilor fiecăruia dintre grupurile specifice identificate mai sus.

În cadrul proiectului „EVA IRFAM – Există Violență Ascunsă În Rândul Femeilor Ajunse Migrante”, în perioada septembrie 2022 – martie 2023 au fost organizate și derulate 3 sesiuni de capacity building cu reprezentanți ai autorităților publice și organizațiilor nonguvernamentale din domeniul migrației/violenței.

Sesiunile de capacity building au urmărit îmbunătățirea răspunsului la problematica violenței bazate pe gen în rândul migranților/refugiaților prin dezvoltarea unor standarde minime de intervenție și prevenție și a unor instrumente de lucru adaptate acestora.

În cadrul sesiunilor de capacity building au fost abordate subiecte precum aspecte ale lucrului transcultural, practici tradiționale dăunătoare, dimensiunea culturală a violenței de gen, violența de gen în zonele de război și conflict, trauma, sprijin și asistență pentru persoanele expuse la violența de gen, protocolul de la Istanbul, rolul mediatorului vs. al interpretului și importanța experienței acestora în construirea încrederii etc.

Sesiunile au fost susținute de experți norvegieni și elvețieni cu o vastă experiență de lucru pe tematica violenței de gen în zonele de război și conflict și consecințele pe care aceasta le poate avea asupra populației migrante și a refugiaților.

La aceste sesiuni au fost invitați să participe reprezentanți din cadrul autorităților cu rol de protecție și intervenție în cazuri de violență, dar și din cadrul autorităților cu rol de suport și acordare de servicii victimelor, precum și al ONG-urilor care au ca domeniu de activitate migrația/violența.

Migrația este definită ca deplasarea persoanelor în afara locului lor de reședință obișnuită, fie peste o frontieră internațională, fie în interiorul unui stat. Poate fi privit atât cu conotații pozitive (de exemplu, mutarea pentru a începe un nou loc de muncă, căutarea unor condiții de viață mai bune), cât și cu conotații negative (de exemplu, scăparea de opresiunea politică, conflict, violență, dezastru sau încălcarea drepturilor omului). Este, în general, însoțită de o schimbare semnificativă în configurația culturală atât a migranților, cât și a comunității gazdă. Conform portalului de date privind migrația, la sfârșitul anului 2020 existau 280,6 milioane de migranți la nivel global. Migrația poate începe intern, dar deseori traversează granițele internaționale, la fel cum migrația internațională poate într-o zi să se întoarcă acasă.

Deplasarea este în mod specific mișcarea forțată a persoanelor care au fost forțate sau obligate să fugă sau să-și părăsească locuințele sau locurile de reședință obișnuită, în special ca urmare a sau pentru a evita efectele conflictelor armate, situații de violență generalizată. , încălcări ale drepturilor omului sau dezastre naturale sau provocate de om. Au existat persoane strămutate răspândite de-a lungul istoriei atâta timp cât au existat dezastre naturale sau provocate de om, schimbări climatice, conflicte, război, persecuții și instabilitate politică. Potrivit Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), la sfârșitul anului 2021 erau 89,3 milioane de oameni în întreaga lume care au fost nevoiți să fugă forțat din case ca urmare a persecuției, conflictelor, violenței, încălcărilor drepturilor omului sau evenimentelor care tulburau grav ordinea publică. Aceasta include 27,1 milioane de refugiați, 53,2 milioane de persoane strămutate în interior și peste 4,6 milioane de solicitanți de azil. În prezent, în întreaga lume există mai multe persoane strămutate decât au existat vreodată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Există o gamă largă de terminologii concentrate în jurul mișcării oamenilor, cu termeni adesea amestecați și uneori folosiți interschimbabil. Deși defalcarea terminologiei ar putea să nu pară importantă, este din ce în ce mai recunoscut faptul că limbajul modelează percepția noastră asupra realității. Astfel, cuvintele pe care le folosim pentru a vorbi despre migrație au un efect asupra modului în care gândim, vorbim și acționăm despre migrație. O bună înțelegere a acestor diferiți termeni este importantă pentru înțelegerea noastră despre strămutare și impactul acesteia asupra individului, familiei și comunității. 

Modelul de migrație al lui Carlos Sluzki

Procesul de migrare poate fi împărțit în următoarele etape discrete. Fiecare pas are caracteristici unice care declanșează diferite mecanisme de adaptare și prezintă diferite tipuri de conflicte și simptome.

Etapa pregătitoare:

• Prima etapă începe cu decizia “de a se muta” luată de către membrii familiei. Aceasta implică schimbul de scrisori, o cerere de solicitare a vizelor sau orice alt act care să ateste intenția de a emigra. Are un interval de timp variat. Etapa este marcată de un curs de suișuri și coborâșuri, o scurtă perioadă de euforie urmată de o scurtă perioadă de consternare. Performanțele slabe ale indivizilor observate în această etapă se datorează rezultatului eforturilor, tensiunilor și emoțiilor.

Actul de migrație:

• Migrantul trece printr-o călătorie dureroasă, cu puține sau deloc obiceiuri celebrate la sosire. Actul de migrație poate dura o perioadă de timp considerabilă. Persoanele strămutate din cauza războiului pot fi nevoite să stea în tabere de tranziție în diferite țări înainte de a ajunge la destinația finală. Modalitatea actului migrator poate, de asemenea, să varieze considerabil.

Perioada de supracompensare:

• Stresul în urma actului migrator nu se vede în general în săptămânile sau lunile următoare migrației. De cele mai multe ori, participanții nu sunt conștienți de natura stresantă a întregii experiențe și de influența ei cumulativă. În perioada imediat următoare migrației, prioritatea familiei este supraviețuirea absolută, adică satisfacerea nevoilor de bază. Noul imigrant poate prezenta o concentrare clară a atenției conștiinței, dar câmpul general al conștiinței poate fi neclar sau întunecat. Multe familii reușesc să stabilească o relativă oprire a procesului de aculturație și acomodare de luni de zile, astfel încât conflictele tind să rămână latente în această perioadă.

Perioada de decompensare sau criză:

• În această fază are loc remodelarea noii realități, a identității și a compatibilității cu mediul înconjurător. Această etapă este marcată de conflicte. Există o nevoie frecventă de a păstra anumite obiceiuri de familie, deși acestea diferă de noul context, lăsând în același timp să se renunțe la alte trăsături, deoarece acestea diferă de cultura inițială. Această fază este delicată și adesea provocatoare, dar este inevitabilă. Ea se insinuează în familie, ducând la ciocniri. Efectele de adaptare a familiei se exprimă în decursul lunilor, uneori al anilor, după migrație.

Impact transgenerațional:

• Întârzierea în mecanismul de adaptare devine evidentă în a doua generație a familiilor migrate. Un mediu asemănător cu cel din țara de origine încetinește, în general, schimbările adaptative și nu se observă nicio consecință dacă a doua generație socializează în acest mediu izolat. Cu toate acestea, dacă procesul de socializare are loc în habitate diverse, atunci tot ceea ce a fost evitat de o primă generație va apărea la cea de-a doua. Acest lucru se exprimă, în general, ca o ciocnire între generații, numită conflict intergenerațional de valori.

Refugiații și migranții au o varietate de nevoi de sănătate fizică și mintală diferite, modelate de experiențele din țara lor de origine, călătoria lor de migrație, politicile de intrare și integrare ale țării gazdă și condițiile de viață și de muncă. Aceste experiențe pot crește vulnerabilitatea refugiaților și a migranților la bolile cronice și infecțioase .

Pandemia de COVID-19 a perturbat serviciile de sănătate, punând persoanele aflate deja în situații vulnerabile la un risc crescut și împiedicând capacitatea sistemelor de sănătate de a răspunde nevoilor lor.

Termenul de refugiat este definit în articolul 1 din Convenția din 1951 privind statutul refugiaților. Nu există o definiție universal acceptată a termenului de migrant. Cu toate acestea, Departamentul pentru Afaceri Economice și Sociale al Națiunilor Unite definește un migrant internațional ca fiind „orice persoană care își schimbă țara de reședință obișnuită”, iar această definiție include persoanele care se mută sau s-au mutat peste o graniță internațională, indiferent de statutul juridic. , durata șederii în străinătate și cauzele migrației.

Migranților li se poate acorda un statut de migrație care le limitează dreptul și accesul la asistență medicală. Cu toate acestea, dreptul internațional garantează accesul universal în conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, în special cu Obiectivul de dezvoltare durabilă 3 (asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării tuturor, la toate vârstele).

Deși sunt guvernați de cadre juridice separate, refugiații și migranții au dreptul la aceleași drepturi universale ale omului și libertăți fundamentale ca și alte persoane.

În 2021, țările cu cel mai mare număr de refugiați care au fugit au fost 1. Republica Arabă Siriană, 2. Venezuela, 3. Afghanistan, 4. Sudanul de Sud și 5. Myanmar, în timp ce țările care găzduiesc cel mai mare număr de refugiați au fost 1. Turcia, 2. Columbia , 3. Uganda, 4. Pakistan, 5. Germania 

Refugiații și migranții reprezintă un grup divers și au o varietate de nevoi de sănătate, care pot diferi de cele ale populațiilor gazdă.

Refugiații și migranții provin adesea din comunități afectate de război, conflicte, dezastre naturale, degradarea mediului sau criză economică. Ei parcurg călătorii lungi și epuizante cu acces inadecvat la alimente și apă, salubritate și alte servicii de bază, ceea ce le crește riscul de boli transmisibile, în special rujeolă, și boli transmise prin alimente și apă. De asemenea, pot fi expuși riscului de răni accidentale, hipotermie, arsuri, sarcini nedorite și complicații legate de naștere și diferite boli netransmisibile din cauza experienței de migrație, a politicilor restrictive de intrare și integrare și a excluderii.

Refugiații și migranții pot ajunge în țara de destinație cu boli netransmisibile slab controlate, deoarece nu au avut îngrijire în timpul călătoriei. Îngrijirea maternității este de obicei un prim punct de contact cu sistemele de sănătate pentru femeile refugiate și migrante. 

Refugiații și migranții pot fi, de asemenea, expuși riscului de sănătate mintală precară din cauza experiențelor traumatice sau stresante. Mulți dintre ei experimentează sentimente de anxietate și tristețe, deznădejde, dificultăți de somn, oboseală, iritabilitate, furie sau dureri, dar pentru majoritatea oamenilor aceste simptome de suferință se îmbunătățesc în timp Ei pot prezenta un risc mai mare de depresie, anxietate și tulburare de stres posttraumatic (PTSD) decât populațiile gazdă.

Sănătatea refugiaților și migranților este, de asemenea, strâns legată de determinanții sociali ai sănătății, cum ar fi ocuparea forței de muncă, venitul, educația și locuința.

Bariere în accesul la serviciile de sănătate

Refugiații și migranții rămân printre cei mai vulnerabili membri ai societății și se confruntă adesea cu xenofobie; discriminare; condiții de viață, locuință și muncă necorespunzătoare; și acces inadecvat sau restricționat la serviciile de sănătate obișnuite.

Migranții, în special într-o situație neregulată, sunt adesea excluși din programele naționale de promovare a sănătății, prevenirea bolilor, tratament și îngrijire, precum și de la protecția financiară în sănătate. Ei se pot confrunta, de asemenea, cu taxe mari de utilizator, niveluri scăzute de alfabetizare în domeniul sănătății, competențe culturale slabe în rândul furnizorilor de servicii de sănătate, stigmatizare și servicii de interpretare inadecvate. 

Barierele sunt și mai mari pentru persoanele cu dizabilități. Femeile și fetele pot întâmpina dificultăți în accesarea serviciilor de protecție și răspuns la violența sexuală și bazată pe gen. Copiii refugiați și migranți, în special minorii neînsoțiți, au mai multe șanse de a experimenta evenimente traumatice și situații stresante, cum ar fi exploatarea și abuzul, și pot avea dificultăți pentru a avea acces la asistență medicală.

Capacitatea de a accesa serviciile de sănătate în medii umanitare este de obicei compromisă și complicată de lipsa de medicamente și lipsa de unități de asistență medicală.

În fiecare an, nenumărate femei și copii fug de violența de acasă și pornesc într-o călătorie nesigură în speranța de a găsi siguranță într-o țară nouă. În timp ce multe dintre ele fug din zonele de conflict sau de abuzurile generalizate privind drepturile omului, unele fug și de forme mai intime de violență – și anume, violența sexuală și domestică comisă de bărbați. Plecarea în călătorie nu reprezintă o garanție a siguranței; multe dintre ele sunt vulnerabile la abuzuri bazate pe gen în timpul tranzitului și chiar la destinație. De-a lungul unor rute de migranți, jumătate sau mai mult dintre femeile intervievate de către Migration Policy Institute au declarat că au fost agresate sexual în timpul călătoriei, iar multe dintre ele iau anticoncepționale pentru a evita să rămână însărcinate în urma unui viol.

Violența de gen este definită ca fiind “violența îndreptată împotriva unei persoane pe baza genului sau a sexului”, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR). Deși bărbații și băieții pot suferi și ei de agresiuni sexuale, majoritatea victimelor sunt femei și fete, care tind să fie cele mai vulnerabile. Relațiile inegale de putere creează condițiile pentru ca violența bazată pe gen să apară, iar aceasta poate fi comisă sau tolerată de rude, membri ai comunității sau actori guvernamentali. Astfel de abuzuri cauzează daune sexuale, fizice sau psihice și pot lua forma amenințărilor, a constrângerii, a agresiunii sexuale, a violenței între parteneri intimi sau a crimelor de onoare. Supraviețuitorii se confruntă cu o serie de efecte fizice și psihosociale, inclusiv leziuni, boli cu transmitere sexuală, depresie, tulburări de stres post-traumatic, stigmatizare socială, respingere și izolare.

Deși violența de gen nu este neobișnuită în rândul femeilor migrante, cazurile individuale de traumă și experiențele de acces la sprijin variază considerabil. Acest articol explorează ratele de violență de gen în rândul femeilor refugiate, azilante și migrante; căile de imigrare disponibile pentru supraviețuitoare; și sprijinul oferit odată ce femeile sunt admise legal.

O călătorie perfidă

Creșterea violenței de gen care rezultă din conflicte este corelată cu natura schimbătoare a conflictului în sine. În trecut, țările purtau războaiele  între ele și aveau câmpuri de luptă distincte; astăzi, conflictele sunt în mare parte cuprinse în interiorul granițelor unei țări și sunt purtate din ce în ce mai mult împotriva civililor neînarmați. Violul este folosit ca o strategie militară deliberată pentru a perturba comunitățile și pentru a insufla teamă, iar în conflictele etnice ca instrument de “curățare” și de control social. Conflictele moderne perturbă structurile sociale tradiționale, ceea ce duce la un risc crescut de violență de gen. Diferențele etnice, discriminarea socio-economică și rivalitățile de grup pot exacerba aceste riscuri. Lipsa oportunităților economice în societățile în care bărbații sunt în mod tradițional cei care asigură traiul poate duce, de asemenea, la creșterea violenței în familie.

Cazurile de viol sunt deosebit de frecvente în zonele de conflict. Mai mult de 20 000 de femei musulmane au fost violate în timpul războiului din Bosnia la începutul anilor 1990, în timp ce aproximativ 250.000 – 500.000 de femei au fost violate în timpul genocidului din Rwanda din 1994, potrivit UNHCR. Mai mult, 94% dintre gospodăriile strămutate în timpul războiului civil din Sierra Leone, care a durat zece ani, au raportat că cel puțin un membru a fost agresat sexual. Conflictele armate în curs de desfășurare reflectă modele similare: La sosirea lor în Tanzania, 23 % dintre femeile refugiate din Burundi au declarat că au fost victime ale violenței bazate pe gen, iar violurile în masă ale rudelor opozanților guvernului sau ale refugiaților reprezintă un element al conflictului din Burundi, potrivit Comisiei pentru femei refugiate. Este probabil ca aceste cifre să fie subraportate, din cauza stigmatului atribuit adesea supraviețuitorilor.

Chiar și atunci când fug din zonele de conflict, femeile și copiii sunt în continuare în pericol. Contrabandiștii vizează adesea femeile și fetele care călătoresc singure, încercând să le constrângă pe cele cu resurse financiare limitate să facă schimb de sex pentru un loc pe o barcă. Aproape jumătate dintre femeile și copiii migranți intervievați în Libia pentru un studiu UNICEF din 2017 au raportat violențe și abuzuri sexuale în timpul călătoriei lor, adesea în mai multe momente sau locuri. Studiul instantaneu a constatat, de asemenea, că un număr din ce în ce mai mare de femei refugiate fac injecții contraceptive pentru a preveni o sarcină din cauza violului, iar o treime dintre respondente au declarat că agresorul lor purta o uniformă. Femeile și copiii care se angajează în scheme de “plată în funcție de destinație” cu traficanții de migranți sunt adesea îndatorate și, ca atare, sunt mai vulnerabile la abuzuri și trafic de persoane.

Odată ajunși în țările de prim azil, femeile și copiii pot avea parte de o lipsă de protecție și de securitate din cauza structurii sociale a taberelor conduse predominant de bărbați. Femeile refugiate pot fi forțate să doarmă alături de refugiați de sex masculin, chiar dacă călătoresc singure, iar taberele nu dispun adesea de toalete pentru un singur sex, bine iluminate. Taberele de refugiați burundezi din Tanzania au o rată ridicată de infracțiuni sexuale, până la 14 % dintre copii raportând agresiuni, potrivit Comisiei pentru femei refugiate. În Grecia, cercetătorii de la Refugee Rights Data Project au discutat cu peste 300 de refugiați și lucrători umanitari din nouă tabere diferite și au descoperit cazuri de viol, prostituție forțată și căsătorii forțate. Dintre femeile refugiate intervievate, 46% au declarat că nu se simt în siguranță în tabără, iar 69% au locuit în locuințe fără o încuietoare sigură.

Fetele refugiate se confruntă cu riscul suplimentar de căsătorie timpurie și forțată, adesea pentru că familiile lor nu le pot susține. În 2013, 25 la sută dintre copiii sirieni refugiați în Iordania au declarat că au fost forțați să se căsătorească, iar 48 la sută dintre aceste căsătorii au implicat un soț cu zece sau mai mulți ani mai în vârstă. Femeile refugiate care se confruntă cu violența bazată pe gen și care nu beneficiază de o protecție eficientă oferită în mod normal de rudele de sex masculin constituie una dintre categoriile de relocare a refugiaților din partea UNHCR, însă acest lucru nu le plasează neapărat în fruntea listei pentru relocare.

Supraviețuind și evoluând?

Trauma în rândul refugiaților și al solicitanților de azil este de netăgăduit, iar vulnerabilitatea femeilor și a fetelor neînsoțite sporește riscul de abuzuri suplimentare în toate etapele călătoriei. Deși dovezile arată că aceste femei au o probabilitate semnificativă de a suferi de violență bazată pe gen, serviciile de sprijin din Statele Unite nu abordează suficient nevoile de sănătate ale acestei populații. La nivel mondial, situația este, de asemenea, dezastruoasă: Mai puțin de 1 % din toți refugiații vor primi sprijin pentru sănătate mintală și doar 1 dolar din fiecare 1.000 de dolari dedicați ajutorului umanitar este destinat îngrijirii sănătății mintale, potrivit Reuters.

Chiar și după ce ajung în Statele Unite, sprijinul inadecvat poate împiedica recuperarea supraviețuitorilor. Practicile administrative actuale, inclusiv aplicarea sporită a legii imigrației, exacerbează temerile deja prezente în comunitatea imigranților neautorizați și pot descuraja femeile să caute servicii de sprijin. Aceste politici pot duce la consecințe nedorite, în special dacă femeile rămân cu un soț sau un partener abuziv din cauza fricii de expulzare și, în cele din urmă, pot împiedica capacitatea lor nu numai de a supraviețui, ci și de a se dezvolta.

Violența bazată pe gen, și în special violența împotriva femeilor, este una dintre cele mai pronunțate expresii ale relațiilor inegale de putere dintre femei și bărbați. Principala cauză a violenței este autorul însuși: este foarte important de reținut faptul că o persoană care a fost afectată de violența de gen nu este niciodată responsabilă pentru acțiunile autorului.

Nu există un singur factor care să explice violența bazată pe gen în societățile noastre, ci mai degrabă o multitudine de factori contribuie la aceasta, iar interacțiunea acestor factori se află la baza problemei. Pot fi identificate patru tipuri de factori: culturali, juridic, economic și politic.

Factori culturali

Viziunile patriarhale și sexiste legitimează violența pentru a asigura dominația și superioritatea bărbaților. Alți factori culturali includ stereotipurile și prejudecățile de gen, așteptările normative privind feminitatea și masculinitatea, socializarea genului, înțelegerea sferei familiale ca fiind privată și aflată sub autoritate masculină, precum și o acceptare generală a violenței ca parte a sferei publice (de exemplu, hărțuirea sexuală a femeilor pe stradă) și/sau ca mijloc acceptabil de a rezolva conflicte și de a se afirma pe sine.

Tradițiile religioase și istorice au sancționat pedeapsa fizică a femeilor în temeiul noțiunii de drept și de proprietate asupra femeilor. Conceptul de proprietate, la rândul său, legitimează controlul asupra sexualității femeilor, care, conform multor coduri juridice, a fost considerat esențial pentru a asigura moștenirea patrilineară.

Sexualitatea este, de asemenea, legată de conceptul așa-numitei “onoare a familiei” în multe societăți. Normele tradiționale din aceste societăți permit uciderea femeilor suspectate că au pângărit “onoarea” familiei prin practicarea de relații sexuale interzise sau prin căsătoria și divorțează fără consimțământul familiei. Normele privind sexualitatea contribuie, de asemenea, la să explice numărul mare de tineri LGBT+ fără adăpost, precum și numărul mare de tineri prevalența infracțiunilor motivate de ură împotriva lor, pe motiv că sunt considerați o “amenințare” la adresa normelor societății. Aceleași norme privind sexualitatea pot contribui la explicarea pentru violurile în masă ale femeilor.

Factori juridici

Faptul de a fi victima violenței de gen este perceput în multe societăți ca o rușine și o slăbiciune, multe femei fiind încă considerate vinovate de a atrage violența împotriva lor prin comportamentul lor. Acest lucru explică în parte faptul că nivelurile scăzute de raportare și de investigare persistă. Până de curând, în unele țări, legea încă mai făcea distincție între spațiul public și cel privat, ceea ce făcea ca femeile să fie deosebit de vulnerabile la violența domestică.

Convenția de la Istanbul asigură dreptul tuturor, în special al femeilor, de a trăi fără violență atât în sfera publică, cât și în cea privată. Deși majoritatea formelor de violență bazată pe gen sunt incriminate în majoritatea țărilor europene, practicile de aplicare a legii favorizează în multe cazuri autorii, ceea ce contribuie la explicarea nivelului scăzut de încredere în autoritățile publice și la faptul că majoritatea acestor infracțiuni nu sunt raportate.

Dezincriminarea homosexualității este încă foarte recentă în multe societăți. Deși în multe state s-au înregistrat progrese prin adoptarea căsătoriei egale, acest lucru a dus uneori la o reacție de respingere, de exemplu prin consolidarea opiniilor care susțin că familia tradițională este uniunea dintre un bărbat și o femeie sau în cazul în care țările au adoptat legi care interzic “propaganda homosexuală”.

Factori economici

Lipsa de resurse economice face ca femeile, dar și persoanele LGBT+, să fie în general deosebit de vulnerabile la violență. Aceasta creează tipare de violență și sărăcie care se perpetuează de la sine, făcând extrem de dificil pentru victime să se salveze. Atunci când șomajul și sărăcia îi afectează pe bărbați, acest lucru îi poate determina, de asemenea, să își afirme masculinitatea prin mijloace violente.

Factori politici

Reprezentarea insuficientă a femeilor și a persoanelor LGBT+ la putere și în politică înseamnă că acestea au mai puține oportunități de a influența discuțiile și de a influența schimbările de politică sau de a adopta măsuri de combatere a violenței bazate pe gen și de susținere a egalității. Subiectul violenței bazate pe gen este considerat, în unele cazuri, ca nefiind important, violența domestică primind, de asemenea, resurse și atenție insuficiente. Mișcările de femei și LGBT+ au ridicat întrebări și au sensibilizat publicul cu privire la normele tradiționale de gen, subliniind aspecte ale inegalității. Pentru unii, această amenințare la adresa status quo-ului a fost folosită ca o justificare pentru violență.

Egalitatea de gen este un obiectiv esențial pentru orice societate bazată pe drepturile omului, democrație și statul de drept. Egalitatea de gen se referă la aproape fiecare aspect al interacțiunea socială și politica publică, inclusiv politica de tineret și activitatea de tineret. Fiecare individ este afectat în mod direct și personal de aspectele legate de egalitatea de gen și violența bazată pe gen.

Cu toate acestea, discuțiile despre egalitatea de gen și despre violența bazată pe gen pot fi dificile, deoarece aceste discuții includ concepte și termeni care nu sunt întotdeauna clari, care se pot schimba în timp și care se referă la diferite discipline, cum ar fi psihologia, sociologia, cultura, medicina, dreptul, educația, activismul sau politica.

Baza de plecare este că violența de gen este o încălcare a drepturilor omului și afectează nu numai persoanele care sunt vizate direct de aceasta, ci și întreaga societate.

Inițiativa Spotlight a Organizației Națiunilor Unite și a Uniunii Europene oferă următoarele date:

•       35% dintre fete și femei din lume au au avut experiențe fizice sau sexuale; dintre fete și femei din lume au au avut experiențe fizice sau sexuale;
•       70% din totalul traficului de persoane victimele din întreaga lume sunt fete sau femei; 
• mai mult de 700 milioane de femei care trăiesc astăzi au fost căsătorite înainte de vârsta de 18 ani;
• 200 milioane de femei și fete care trăiesc astăzi au au fost victime ale genitale feminine mutilare.

 În plus:

• 1612 persoane transgender au fost ucise în 62 de țări între 2008 și 20142;
• aproape jumătate dintre respondenții la un sondaj UE privind LGBT au declarat că au avut suferit discriminare sau hărțuire din cauza orientării lor sexuale;

Aceste statistici arată o mică parte din amploarea violenței bazate pe gen, dar este important de remarcat faptul că majoritatea exemplelor acestei probleme continuă să nu fie raportate.

Acțiunea împotriva violenței bazate pe gen necesită o implicare activă din partea statului autorităților, din partea instituțiilor, a ONG-urilor și, într-adevăr, a tuturor membrilor societății. Abordarea acestei probleme este o sarcină-cheie pentru activitatea de tineret.

De ce este violența de gen o problemă?

Violența bazată pe gen este o încălcare a drepturilor omului

Este un atac necruțător la adresa demnității umane, care privează oamenii de drepturile lor umane. Libertatea față de violență este un drept fundamental al omului, iar violența bazată pe gen subminează sentimentul de valoare de sine și stima de sine a unei persoane. Aceasta afectează nu numai sănătatea fizică, ci și sănătatea mintală și poate duce la auto-vătămare, izolare, depresie și tentative de suicid.

 

Violența de gen amenință integritatea fizică și psihologică a unei persoane

Orice persoană are dreptul de a se simți în siguranță și securitate, iar atunci când acest lucru nu este prezent, capacitatea persoanelor de a funcționa în familie, în comunitate și în societate este susceptibilă de a fi afectată, deoarece realizarea de sine și dezvoltarea sunt afectate. Violența bazată pe gen este un obstacol în calea realizării bunăstării fiecărei persoane și a dreptului acesteia la împlinire și autodezvoltare.

 

Violența bazată pe gen reprezintă discriminare

Ea este profund înrădăcinată în stereotipuri și prejudecăți dăunătoare împotriva femeilor sau a altor persoane care nu se încadrează în binomul tradițional de gen sau în societatea heteronormativă. Din acest motiv, violența bazată pe gen poate avea ca efect împingerea femeilor și a altor persoane afectate la marginea societății și le face să se simtă inferioare sau neajutorate. În cazul bărbaților care nu acționează în conformitate cu rolurile de gen masculine dominante, violența bazată pe gen are funcția de Gender Matters Manual privind abordarea violenței bazate pe gen care afectează tinerii corecție prin exemplu.
Severitatea “pedepsei” pentru bărbații care nu acționează în conformitate cu așteptările privind rolurile de gen masculin (indiferent dacă
sunt homosexuali, bisexuali sau heterosexuali) poate fi legată de pericolul perceput pe care diferența lor îl reprezintă pentru ipotezele normalizate și dominante despre gen. Însăși viața lor ar putea intra în coliziune și părea să contrazică ideea că există forme naturale de comportament și roluri sociale în general pentru bărbați și femei. 

Violența bazată pe gen este insuficient raportată și există adesea impunitate pentru autorilor

Mituri comune, cum ar fi că “ceea ce se întâmplă acasă ar trebui să rămână acasă”. sau că “nu este treaba nimănui ce se întâmplă în familie” sunt foarte puternice.

Acest lucru face ca denunțarea violenței în familie să fie dificilă și poate afecta furnizarea de servicii de ajutor și de sprijin, expunând astfel persoana abuzată la un pericol mai mare, cu consecințe posibil fatale. În plus, violența îi reduce foarte des la tăcere pe cei care sunt afectați de ea. Prin faptul că nu ne exprimăm împotriva violenței domestice, oglindim, de asemenea, tehnicile folosite de agresori. În unele țări, majoritatea tipurilor și formelor de violență bazată pe gen sunt ilegale și pedepsite prin lege, dar există țări care rămân în urmă în această privință. Convenția de la Istanbul a Consiliului Europei solicită incriminarea ca infracțiune a diferitelor forme de violență bazată pe gen.

Violența bazată pe gen are un cost economic foarte mare.

Necesită implicarea diferitelor servicii – medicale, psihologice, de poliție sau de justiție – și duce la pierderea resurselor sau a locului de muncă de către victime. Îi face pe oameni să aibă rezultate slabe la locul de muncă și în educație și le afectează negativ productivitatea. Multe persoane care suferă de violență de gen nu pot rămâne acasă și au nevoie de un loc unde să stea, ceea ce duce uneori la lipsa unui adăpost. Este necesar să se ofere servicii de adăpost pentru astfel de persoane și, deși există servicii pentru femeile abuzate și copiii acestora în multe locuri din Europa (deși nu în număr suficient), numărul insuficient de adăposturi pentru persoanele LGBT+ rămâne critic.

Violența bazată pe gen afectează pe toată lumea

Copiii crescuți în familii în care o femeie este abuzată sunt, de asemenea, victime ale violenței (uneori nu fizic, dar întotdeauna psihologic). Copiii sunt martori ai violenței și își pot forma impresia că un astfel de comportament este justificat sau “normal”; cu alte cuvinte, ei asimilează norme violente. De asemenea, ei sunt crescuți într-o cultură a violenței care le poate afecta negativ dezvoltarea de sine și capacitatea de a funcționa în societate. Violența bazată pe gen afectează membrii familiei, prietenii și colegii.