Tratatele internaționale privind drepturile omului obligă statele să asigure tratamentul egal al tuturor persoanelor prezente pe teritoriul și/sau jurisdicția lor. Acest lucru înseamnă că protecția garantată de instrumentele internaționale privind drepturile omului se acordă oricărei femei sau fete care locuiește într-o tabără de refugiați – chiar dacă nu este cetățean al țării în care se află. Organizația Națiunilor Unite a definit un necetățean ca fiind “orice persoană care nu este cetățean al statului în care se află.
Termenul “necetățean”, se aplică, de asemenea, apatrizilor – indivizi care fie nu au dobândit în mod oficial cetățenia țării în care s-au născut, fie și-au pierdut cetățenia fără a dobândi alta. Convenția privind statutul apatrizilor definește astfel de persoane ca fiind cele care “nu sunt considerate cetățeni de către niciun stat în conformitate cu legislația sa”.
Drepturile consacrate în PIDCP se aplică în mod egal tuturor refugiaților fără cetățenie. Comitetul pentru Drepturile Omului a explicat că “drepturile prevăzute în [PIDCP] se aplică oricărei persoane, indiferent de reciprocitate și indiferent de naționalitatea sau apatridia sa”. Astfel, regula generală este că fiecare dintre drepturile prevăzute în PIDCP trebuie să fie garantate cetățenilor și străinilor, fără discriminare, de către statul pe teritoriul sau sub jurisdicția căruia se află.
Comitetul pentru Drepturile Omului a declarat că termenul “discriminare” înseamnă “orice distincție, excludere, restricție sau preferință bazată pe orice motiv, cum ar fi rasa, culoarea, sexul, limba, religia, opiniile politice sau de altă natură, originea națională sau socială, averea, nașterea sau orice altă situație”. De remarcat, de asemenea, că Comitetul a subliniat că “tratamentul egal” nu presupune ca toate persoanele să fie tratate exact în același mod:
nu orice diferențiere de tratament va constitui discriminare, dacă criteriile pentru o astfel de diferențiere sunt rezonabile și obiective, dacă scopul este de a atinge un scop legitim în conformitate cu [PIDCP].
În această privință, drepturile celor care nu sunt cetățeni pot fi calificate prin limitări recunoscute în temeiul PIDCP. În mod specific, PIDCP permite statelor să facă o distincție între cetățeni și non cetățeni în ceea ce privește două categorii de drepturi: drepturile politice garantate în mod explicit cetățenilor și libertatea de circulație. În ceea ce privește drepturile politice, articolul 25 din PIDCP stabilește că “orice cetățean” are dreptul de a participa la afacerile publice, de a vota și de a ocupa funcții publice, precum și de a avea acces la serviciile publice. Prin urmare, în afară de aceste limitări, dispozițiile PIDCP trebuie să fie aplicate în mod egal pentru a proteja femeile și fetele refugiate pe teritoriul statelor de refugiu.