Fundația ICAR a elaborat raportul de cercetare „Violența bazată pe gen în rândul migranților”, acesta fiind primul raport despre acest fenomen în rândul migranților din România.
Cercetarea și-a propus să evalueze situația curentă a migranților din perspectiva violenței de gen și de a obține informațiile necesare elaborării și punerii în aplicare a unor măsuri și instrumente de lucru menite să sprijine migranții din România, victime ale violenței de gen. În acest sens, în perioada septembrie 2021 – iunie 2022, a avut loc culegerea datelor prin intermediul unor chestionare aplicate în rândul migranților și al autorităților publice/organizațiilor neguvernamentale cu atribuții în domeniul migrației/violenței din cele 6 orașe cu centre de proceduri și cazare pentru solicitanții de azil (București, Rădăuți, Șomcuta Mare, Timișoara, Giurgiu și Galați), precum și prin organizarea unor focus grupuri cu migranți și mediatori interculturali din București și Rădăuți.
În urma realizării cercetării, a reieșit faptul că violența de gen în rândul migranților este o problemă socială pe cât de frecvent întâlnită, pe atât de puțin cunoscută din perspectivă psihosocială. De altfel, există o serie de motive (socio-culturale, religioase, familiale) pentru care victimele violenței de gen din rândul migranților sunt foarte reticente în a discuta situația în care se află. Totodată, structurile și organizațiile din domeniu nu dețin suficiente informații despre contextele și factorii de risc ai violenței de gen în rândul migranților.
Întregul raport de cercetare poate fi vizualizat accesând următorul link: https://icar-evairfam.ro/wp-content/uploads/2022/08/EVA-IRFAM_Raport-cercetare.pdf .
Raportul a fost realizat în cadrul proiectului „EVA IRFAM – Există Violență Ascunsă În Rândul Femeilor Ajunse Migrante”, proiect derulat de Fundația ICAR în parteneriat cu Health and Human Rights Info, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014 – 2021.
Scopul proiectului este reprezentat de creșterea capacității femeilor, tinerilor si persoanelor LGBTIQ migrante/refugiate de a recunoaște și ieși din situații de VBG datorită serviciilor de sprijin, campaniei de conștientizare și pregătirii specialiștilor din instituții publice de la nivel național în a identifica, interveni și preveni VBG și dezvoltarea Fundației ICAR ca centru de resurse pe VBG prin realizarea primului raport de cercetare despre VBG asupra refugiaților din România și elaborarea unui ghid de lucru pentru specialiști.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.