INFORMARE
Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR) definește violenţa sexuală şi de gen ca fiind „tipul de violenţă îndreptată împotriva unei persoane pe motive ce au de-a face cu genul sau sexul unei persoane” (UNHCR, 2003, pag. 10). Aceasta include violenţa domestică, violul, abuzul sexual şi hârțuirea sexuală, intimidarea la școală şi locul de muncă, traficul de fiinţe umane şi prostituția forțată. Atât femeile, bărbații, cât şi băieții şi fetele pot fi la fel de afectați; din punct de vedere statistic dar și al varietății formelor de violență la care sunt supuse femeile şi fetele sunt grupul cel mai afectat de violenţa sexuală sau de gen.
În anul 1993 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat „Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor”, act ce a definit noțiunea de “violenţă împotriva femeii”.
Conform Declaraţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite, “violenţă împotriva femeii” înseamnă „orice formă de violenţă bazată pe sex care determină posibile sau reale prejudicii psihice, sexuale sau psihologice, inclusiv amenințări, constrângeri sau limitări arbitrare ale libertății, indiferent dacă acestea au loc în public sau în privat”.
Declarația scoate în evidență grupurile de femei care au o vulnerabilitate mai mare la violență respectiv femeile aparținând unei minorități, femei refugiate sau migrante, femei care trăiesc în mediul rural sau comunități retrase, femei sărace, femei instituționalizate sau în detenție, femei cu dizabilități, femei în vârstă sau femei în situațiile de conflict armat.
Conform Convenției de la Istanbul, statele sunt chemate, să întreprindă acțiuni pentru a preveni violența împotriva femeilor prin eradicarea prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorității femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbați, respectiv:
• Creşterea gradului de conștientizare a violenței împotriva femeilor.
• Educaţia privind egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacității în evoluție a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.
• Formarea profesioniştilor care se ocupă de victimele sau de autorii tuturor actelor de violenţă împotriva femeilor.
• Intervenţia preventivă şi programele de tratament destinate învățării autorilor violenţei domestic să adopte un comportament non-violent în relaţiile interpersonale, în vederea prevenirii violenţei ulterioare şi a modificării modelelor comportamentale violente.
• Participarea sectorului privat şi a mass media la elaborarea şi implementarea politicilor şi la stabilirea directivelor şi a standardelor de autoreglementare pentru a preveni violenţa împotriva femeilor şi a creşte respectul pentru demnitatea lor.
În România, prevenirea violenței de gen revine în principal următoarelor instituții: Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General al Poliției Române, direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, serviciilor publice de asistență socială, serviciilor de probațiune, Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății la nivel central au de asemenea atribuții directe în ceea ce privește prevenirea violenței de gen.
Inspectoratul General pentru Imigrări are obligația implementării de activități de informare care au ca scop prevenirea violenței de gen. Conform Regulamentului de ordine interioară al centrelor regionale de proceduri și cazare a solicitanților de azil din 25.08.2016 publicat în Monitorul Oficial al României la 02 septembrie 2016, articolul 60, angajații centrelor informează persoanele cazate în centre cu privire la ce este violența sexuală sau de gen, precum și cu privire la consecințele producerii acestor fapte. Regulamentul mai prevede obligativitatea informării solicitanților de azil cazați în centrele regionale de proceduri și cazare (CRCPSA) interzicerea exercitării de acte de violență asupra celorlalți străini cazați, precum și asupra oricăror altor persoane.
O altă instituție este Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) care are următoarele responsabilități în domeniul prevenirii şi combaterii violenței domestice, conform „Hotărârii Nr. 797/2017 din 8 noiembrie 2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal”:
• asigură măsurile necesare pentru realizarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenței domestice, precum şi pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenței domestice şi agresorilor familiali;
• monitorizează măsurile necesare pentru realizarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenței domestice, precum şi pentru acordarea serviciilor destinate victimelor violenței domestice şi agresorilor familiali;
• dezvoltă parteneriate şi colaborează cu organizații neguvernamentale şi cu alți reprezentanți ai societăţii civile în vederea acordării şi diversificării serviciilor destinate prevenirii şi combaterii violenței domestice;
• fundamentează şi propune consiliului județean, respectiv consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti înființarea, finanțarea, respectiv cofinanțarea instituţiilor publice care oferă servicii destinate prevenirii şi combaterii violenţei domestice;
• sprijină şi dezvoltă un sistem de informare şi de consultanţă accesibil persoanelor victime ale violenţei domestice, în vederea exercitării tuturor drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare;
• monitorizează cazurile de violenţă domestică din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează;
• identifică situaţii de risc pentru părţile implicate în situaţii de violenţă domestică şi îndrumă părţile către servicii de specialitate/mediere;
• realizează la nivel judeţean, respectiv la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti baza de date privind cazurile de violenţă domestică şi raportează trimestrial aceste date către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.
În cazul unora dintre tipurile de violență de gen rolurile în ceea ce privește identificarea, asistența și protecția sunt foarte clar definite. În alte situații însă, identificarea depinde de nivelul de pregătire și de proactivitatea instituțiilor și a profesioniștilor care înțeleg impactul violenței de gen asupra persoanelor și asupra respectării drepturilor acestora.
Potrivit legislației române identificarea victimelor migrante ale violenței din centrele regionale de cazare şi proceduri pentru solicitanți de azil revine în principal Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General al Poliției Române, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, instituțiilor din domeniul sănătății, direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, autorităților publice locale prin serviciile publice de asistență socială și asistenții medicali comunitari, școlilor, asistenților sociali din alte structuri publice și private, centrelor regionale de integrare, oricăror persoane fizice sau juridice care lucrează/interacționează cu copii sau angajații instituțiilor publice sau private, victimele majore sau minore însele.
